Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs miercuri seară pe drumul naţional 1, între Ploieşti şi Sinaia, unde un autoturism, un TIR şi un autobuz care transporta muncitori s-au ciocnit. Cele două victime, care au fost duse la spital, se aflau în autoturism, şoferul autotrenului şi muncitorii din autobuz nefiind răniţi,scrie News.ro
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei judeţene Prahova, accidentul, în care au fost implicate un autoturism, un autotren şi un autobuz care transporta muncitori ai unei fabrici de anvelope s-a produs în zona Paralelei 45, între Ploieşti şi Sinaia. În urma impactului dintre ceie trei autovehicule, două persoane aflate în autoturism au fost rănite, ele fiind preluate de către chipaje medicale şi transportate la spital.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova Raluca Vasiloae, a declarat că cele două victime sunt un bărbat şi tânără în vârstă de 18 ani care au suferit traumatisme în zona capului şi feţei, dar şi alte răni.
În autobuzul implicat în accident se aflau opt muncitori ai fabricii de anvelope Michelin de la Floreşti. Niciunul dintre aceştia nu a fost rănit. De asemenea, şoferul TIR-ului a scăpat şi el nevătămat. Poliţiştii urmează a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul şi cine este vinovat de producerea acestuia.
SURSA: News.ro
Doi răniţi într-un accident pe DN 1 în care au fost implicate un autobuz cu muncitori, un autoturism şi un TIR
6 iulie 2017
(463 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
CJ a pasat problema mandatului lui Cătălin Niţă
(3 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
481 vizualizări
Concert-lecţie de jazz la Filarmonica Paul Constantinescu Ploieşti FOTO VIDEO
(24 noiembrie 2017 - Cristina IANCU)
857 vizualizări
Ploieşti: percheziţii la persoane bănuite de şantaj
(14 septembrie 2016)
198 vizualizări
Administratorul Tehnologica Radion, reţinut într-un dosar de evaziune fiscală
(19 august 2014)
396 vizualizări
Mobilierul din Palatul Administrativ a apărut la evenimentul PSD de la Sala Sporturilor
(3 mai 2014 - Alex POLICALĂ)
782 vizualizări
Sute de locuri de muncă, vacante în judeţul Prahova
(1 iulie 2015)
1513 vizualizări
FOTO/ VIDEO Două locuinţe distruse de flăcări la Blejoi
(20 septembrie 2019)
142 vizualizări
Primarul Volosevici nu acceptă iniţiativele consilierilor locali! Schimb dur de replici cu alesul Prahova în acţiune la întâlnirea despre Petrolul
(3 septembrie 2021)
650 vizualizări
Şosea asfaltată din fonduri private între Buşteni şi Valea Doftanei
(11 august 2013)
1565 vizualizări
Plenul Senatului va decide miercuri dacă Şova şi Vâlcov vor fi arestaţi preventiv
(23 martie 2015)
210 vizualizări
Mircea Cosma din nou în faţa ICCJ
(11 aprilie 2014)
492 vizualizări
Cod galben de inundaţii pe râul Teleajen!
(27 mai 2016)
952 vizualizări
FOTO / Asistentul medical cu deviaţii comportamentale, suspendat de la începutul lunii septembrie de către Comitetul de Coordonare al CSM Ploieşti
(30 septembrie 2019)
853 vizualizări
IMPRESIONANT!Ce îşi sfătuieşte prietenii o ploieşteancă, vindecată de coronavirus împreună cu familia sa!
(15 noiembrie 2020)
355 vizualizări
Toţi cei care vor să îşi construiască case trebuie să angajeze un diriginte de şantier
(6 iulie 2015)
616 vizualizări
Coronavirus în Prahova: 72 de persoane infectate
(2 mai 2020)
383 vizualizări
Tentativă la omor! Doi bărbaţi din Pleaşa au ajuns la spital după ce s-au luat la bătaie!
(20 aprilie 2020)
521 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























