Incompetenţa funcţionarilor din Primăria Ploieşti este demonstrată încă o dată.
De această dată au reuşit compromiterea viitoarelor proiecte care au fi putut fi finanţate cu ajutorul fondurilor provenite prin PNDL.
De fapt, reprezentanţii Direcţiei Tehnic Investiţii nu s-au ocupat să trimită prin fax lista cu numele proiectelor, şi în plus, în loc să trimită documentele cu poşta specială le-au trimis ca pe o trimitere poştală normală. Aşa se face că ultima zi de depunere a proiectelor a fost 17 martie, iar documentaţia Ploieştiului a ajuns la minister pe 20 martie.
Pe lista proiectelor care puteau fi finanţate prin PNDL se afla reabilitarea Podului de Lemn, modernizarea intrărilor în oraş, modernizare Cartierului Mitică Apostol sau construirea a trei grădiniţe noi
“Este o situaţie anormală. Când bugetul propriu al municipalităţii este unul care asigură doar cheltuielile salariale pentru a face investiţii avem nevoie de orice finanţare venită de la Guvern sau din fonduri europene. Ratarea proiectelor care puteau fi finanţate prin PNDL demonstrează că, probabil, nu se doreşte dezvoltarea Ploieştiului.” , ne-a spus viceprimarul Cristian Ganea
Poate că primarul Adrian Dobre va solicita, de această dată, ca angajaţii care au greşit să fie sancţionaţi pentru faptul că au reuşit compromiterea bugetului Ploieştiului. Oricum nu înţelegem de ce a fost nevoie de trimiterea proiectelor prin poştă, când ar fi fost mult mai uşor ca reprezentanţii municipalităţii să meargă personal la Ministerul Dezvoltării pentru a depune proiectele