Salvatorii montani din judeţul Prahova le recomandă turiştilor aflaţi în staţiunile din zona Masivului Bucegi în această perioadă să nu urce pe munte, avertizând că există un risc însemnat de producere a unor avalanşe, stratul de zăpadă care măsoară până la un metru fiind instabil, scrie News.ro
Potrivit şefului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, în cursul zilei de vineri a nins consistent pe munte, vântul a viscolit zăpada, iar în aceste condiţii stratul depus, care ajunge până la un metru, este instabil şi se poate desprinde uşor.
Astfel, salvamontiştii le recomandă turiştior care se află în această perioadă în staţiunile din zona Masivului Bucegi să nu urce pe munte, reamintindu-le că traseele montane sunt închise.