Funcţionarii publici au protestat astăzi, între orele 9.00-11.00, purtând pe braţ banderole albe.
Potrivit sindicaliştilor, protestul se doreşte a fi un semnal de alarmă dat Guvernului, pentru aplicarea neunitară a OUG 43/2016, Parlamentului, pentru nepăsarea exprimată faţă de administraţia publică locală, singurul domeniu bugetar care nu a beneficiat de o creştere salarială în 2016 şi anumitor deputaţi care au făcut incertă creşterea de 15% a salariilor din cadrul asistenţei sociale, prin atacarea legii la Curtea Constituţională.