Circul iniţiat de primarul Adrian Dobre în încercarea de a câştiga simpatia suporterilor ploieşteni a continuat şi astăzi. Edilul a convocat o şedinţă deîndată, chipurile pentru a rezolva problema cesiunii mărcii către Asociaţia Petrolul 52. Edilul a părut mirat de absenţa aleşilor PSD, PMP şi ALDE, deşi ştia că proiectul nu ar fi putut fi supus votului chiar dacă exista cvorum, deoarece avizele date de Direcţia Juridică şi de cea Economică erau negative. Iar legea spune că în lipsa acestor avize, proiectul nu poate fi supus votului consilierilor locali.

Interesant este că primarul s-a făcut că nu observă lipsa de la şedinţă a celui de al zecelea consilier liberal Gheorghe Sîrbu. Oare unii aleşi sunt obligaţi să îşi întrerupă concediile că aşa vrea poporul, iar cei ai PNL sunt scutiţi?

„În ceea ce priveşte acest proiect, avizul este negativ, dar în urma dezbaterilor vedeam ce putea rezulta”, a spus Adrian Dobre. Păi nu era mai simplu să fie invitaţi consilierii la o dezbatere, nu la un simulacru de şedinţă de îndată? Primarul ştia foarte bine că un proiect de hotărâre pentru a fi supus votului trebuie să îndeplinească mai multe criterii.

Mai mult primarul a admis că sunt oarece probleme în proiectul pus sub nasul aleşilor şi a declarat că...studiază alte posibilităţi legale...Păi domnule Dobre, dacă proiectul actual este 100% legal, de ce căutaţi şi alte posibilităţi?

"În altă ordine de idei, să ştiţi că încercăm să găsim şi alte soluţii faţă de propunerea de ieri. Am discutat vizavi de posibilitatea ca această asociaţie să aibă personalitate juridică, să vedem dacă poate îndeplini criteriile prin care poate fi considerată de utilitate publică şi atunci, pe baza articolului 124 din 215, se poate da cu titlu gratuit pe perioadă determinată de timp această marcă.", a mai declarat primarul liberal în încercarea de a obţine simpatia suporterilor.

"Sunt şi anumite condiţii pe care dumneavoastră trebuie să le îndepliniţi pentru a se merge pe aceste idei", a mai spus Dobre, evitând să spună clar care sunt respectivele condiţii

Domnule Dobre nu mai păcăliţi oamenii. I-aţi mai minţit odată când aţi promis investitori şi salvarea echipei şi aţi amânat vreo două săptămâni preluarea înapoi a mărcilor de la Daniel Capră...