O persoană a decedat şi alte zece au fost rănite într-un accident rutier, petrecut după miezul nopţii, pe DN1, între Sinaia şi Buşteni. Conform IPJ Prahova, o camionetă care se deplasa spre Braşov, a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal de un microbuz Mercedes, în care se aflau 11 persoane.
În urma impactului, o femeie de 61 de ani din microbuz a decedat, iar cei doi şoferi au rămas încarceraţi. O persoană a suferit răni grave, iar alte nouă rănite uşor au avut nevoie de îngrijirea medicilor.
Traficul între Buşteni şi Azuga s-a desfăşurat cu dificultate mai multe ore.