Şcoala de Vară de la Sinaia, ediţia a II-a, este dedicată în anul centenar rolului Regelui Mihai în exil, fiind organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional Peleş are drept scop cunoaşterea şi înţelegerea fenomenului anticomunist postbelic în rândul tinerilor români din ţară şi străinătate.
Programul se adresează studenţilor care urmează studii masterale sau doctorale din unităţile de învăţământ din România, publice sau private, acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ori din diaspora (Europa), vorbitori de limba română, care dezvoltă sau intenţionează să realizeze proiecte pe tema exilului românesc postbelic sau a aspectelor adiacente.
Obiectivul şcolii de vară, de anul acesta, constă în recuperarea istoriei şi valorificarea contribuţiei culturale a exilului şi a dinamicii sale istorice prin prisma personalităţii Regelui Mihai şi a implicării sale în exil până în 1989. Realităţile istorice ale exilului românesc postbelic trebuiesc înţelese ca o legitimitate istorică şi morală de la care diaspora ar putea să se revendice.
Căutăm tineri care înţeleg că pentru a putea vorbi în viitor despre românii plecaţi după 1989 e necesară cunoaşterea fenomenului exilului românesc şi toate experienţele de viaţă ale românilor plecaţi din ţară din motive politice până în 1989.
Înscrieri: 15 mai – 17 iunie 2018
Perioada de evaluare a aplicaţiilor: 18-20 iunie 2018
Anunţarea rezultatelor: 21 iunie 2018
Înscrierile se vor realiza pe bază de dosar, care trebuie să cuprindă:
• Fişa de înscriere completată, semnată şi scanată
• CV actualizat
• Scrisoare de motivaţie în care se vor detalia interesul pentru exilul românesc postbelic şi eventualele intenţii de cercetare pe această temă.
Materiale trebuie să fie trimise în limba română, în format PDF, iar denumirea fişierelor va avea următorul format după caz: Fisa de înscriere_NUME_PRENUME, CV_NUME_PRENUME, Scrisoare de motivaţie_NUME_PRENUME.
Dosarul de înscriere va fi trimis online la adresa de e-mail [email protected].
Numărul maxim de participanţi este de 16, după cum urmează:
• 8 participanţi din România, cărora le vor fi acoperite costurile de transport, masă şi cazare,
• 8 participanţi din Europa, cărora le vor fi acoperite costurile de masă şi cazare. Onorariul de 300 euro brut va fi achitat integral de către Institutul Cultural Român (ICR), după finalizarea Şcolii de vară, conform condiţiilor din regulament.
În urma participării la Şcoala de Vară, studenţii din străinătate (Europa) selectaţi vor avea obligaţia de a redacta un eseu (între 2.000-6.000 cuvinte, font Times New Roman 12, spaţiere 1.5 rânduri), care va fi transmis organizatorilor spre publicare, la o dată ulterioară, care va fi comunicată, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2018. Publicarea materialelor va presupune un alt proces de selecţie, care nu face obiectul acestei aplicaţii.
REGULAMENTUL concursului şi FIŞA DE ÎNSCRIERE sunt disponibile pe site-urile www.iiccmer.ro şi www.icr.ro, precum şi în reţeaua institutelor culturale române din statele europene. Prin depunerea dosarului de concurs, candidaţii acceptă că au citit, înţeles şi acceptat condiţiile prevăzute în Regulament şi Fişă.
Sursa: www.iiccr.ro