Şeful Poliţiei Sinaia şi adjunctul acestuia sunt suspectaţi că, în perioada 2013-2015, ar fi favorizat un om de afaceri din Sinaia pentru ca firma acestuia să nu fie vizată de organele de control fiscal. În schimb, ar fi primit foloase necuvenite în valoare de 40.000 de euro. Omul de afaceri deţine un abator, o crescătorie de peşti şi o agenţie imobiliară.
Procurorii au plecat din sediul poliţiei din Sinaia cu mai multe documente.
Percheziţii sunt la şi la o vilă-fantomă care nu figura în declaraţiile de avere ale şefului Poliţiei Sinaia. Procurorii au aflat însă că imobilul este folosit de familia poliţistului.
Acţiunea este întreprinsă la iniţiativa DNA Ploieşti. Primele fapte ilegale ar fi fost comise încă din anul 2013, însă dosarul penal a fost deschis de procurorii DNA la sfârşitul lunii decembrie, în urma mai multor denunţuri. Ca urmare, au fost întreprinse şi interceptări ale celor doi.
Cei doi şefi ai Poliţiei din Sinaia vor fi audiaţi la DNA Ploieşti, urmând ca ulterior să fie luată decizia dacă vor fi reţinuţi sau nu, în funcţie şi de probele găsite.
Este posibil, de asemenea, ca cercul suspecţilor să fie lărgit.
Digi 24