Un proiect aşteptat de toţi fanii echipei Petrolul Ploieşti a picat din cauza consilierilor locali PNL. Astfel, proiectul prin care stadionul Ilie Oană din Ploieşti trecea din patrimoniul SGU în cel al CSM nu a fost aprobat din cauza voturilor liberalilor.
Aleşii PSD şi UNPR au dorit ca stadionul să treacă în administrarea CSM Ploieşit, pentru a putea da o mână de ajutor echipei Petrolul, dar liberalii au decis că Lupii Galbeni nu au nevoie de un asemenea ajutor.
Practic, prin trecerea stadionului din administrarea SGU în cea a Clubului Sportiv Municipal, chiria pe care Petrolul o plăteşte pentru fiecare meci, ar fi fost diminuată semnificativ, aceasta fiind o adevărată gură de oxigen pentru echipa greu încercată din punct de vedere financiar. Prin votul liberalilor, încercarea Primăriei Ploieşti de a ajuta, cât de cât, Petrolul a eşuat, iar Lupii Galbeni vor fi nevoiţi să plătească, în continuare, sume uriaşe pentru a juca pe "Ilie Oană".
Menţionăm că CSM nu plăteşte impozite pe teren şi clădiri, iar astfel, ar putea fi redusă chiria plătită de Petrolul.
Interesant este că deşi la Ploieşti, liberalii au respins proiectul, la Cluj, un oraş condus tot de un liberal, chiria pentru fiecare meci este aproape la jumătate faţă de cea plătită de echipa ploieşteană
Nu înţelegem cum consilierii liberali nu doresc să asculte dorinţa fanilor ploieşteni de salvare a echipei fanion a oraşului şi în loc să ofere un mic ajutor, prin diminuarea chiriei, pun pe primul plan interesele financiare ale SGU, fără să se gândească la miile de suporteri care încurajează Petrolul, atât acasă, cât şi în deplasare.
Poate că liberalii se vor răzgândi şi se vor consulta cu senatorul Andrei Volosevici, cel care se lăuda în trecut cu dragostea pe care le-o poartă Lupilor Galbeni...