Judeţul Prahova va avea,în curând, un centru de afaceri construit la standarde europene.

„Centrul de Afaceri Multifuncţional Lumina Verde” care se construieşte în Parcul Industrial Ploieşti este un  proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, subdomeniul „Poli de creştere”.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea dezvoltării durabile a mediului de afaceri prin crearea unei noi structuri de sprijinire a afacerilor, fiind totodată primul pavilion de expoziţii şi târguri din judeţul Prahova. Proiectul are o valoare totală de 40.450.278,35 de lei.

Fiind un proiect generator de venituri, cota de cofinanţare a judeţului Prahova este de 50%. Valoarea contractului de lucrări este de 35.920.830 de lei, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni.