Luni, 1 decembrie, Primăria Sinaia organizează o serie de evenimente şi manifestări culturale pentru a marca Ziua Naţională a României. Printre atracţiile zilei se vor număra merele coapte şi vinul fiert, care vor fi împărţite publicului în centrul oraşului, spectacolele folclorice în aer liber, concertele susţinute de trupa de tenori Distinto, teatrul, fanfara şi parada militară. Nu vor lipsi produsele tradiţionale româneşti calde, împărţite tuturor doritorilor.
La Sinaia, Ziua Naţională va debuta la ora 09.00 în Gara Regală, unde, în prezenţa Familiei Regale, a primarului Vlad Oprea şi a altor reprezentanţi ai administraţiei centrale, Trenul Regal va pleca într-o cursă simbolică, spre Bucureşti.
La ora 14.00 circulaţia în centrul oraşului Sinaia va fi oprită, pe segmentul de drum cuprins între hotelul Internaţional şi rondul de la intersecţia cu strada Aosta. Traficul va fi înlocuit de spectacole de muzică folclorică. Astfel, în faţa Primăriei Sinaia, între orele 14.00 şi 16.00 vor suţine concerte atât Ansamblul Folcloric Periniţa cât şi trupa de tenori Distinto. În tot acest timp, copii ai şcolilor sinăiene, îmbrăcaţi în costume tradiţionale vor împărţi spectatorilor şi trecătorilor tricolorul României, iar în trei puncte centrale ale oraşului (în faţa hotelurilor New Montana, Sinaia şi Bulevard) vor fi distribuite, gratuit, aproximativ 1.500 de mere coapte şi 100 de litiri de vin fiert.
La ora 16.00, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea şi Adrian Popescu, preşedinte al filialei Cultul Eroilor vor adresa câteva cuvinte publicului, cu ocazia Zilei Naţionale. Douăzeci de minute mai târziu, parada militară va pleca pe muzică de fanfară, din faţa hotelului Internaţional spre Cimitirul Eroilor, situat în imediata vecinătate a Casino-ului din Sinaia.
Acolo, în prezenţa unui sobor de preoţi, se vor depune coroane de flori şi se va oficia o slujbă de pomenire a Eroilor Neamului. Imediat după aceea, în jurul orei 17.00, pe esplanada Eroilor se vor distribui gratuit cele 2.000 de sarmale calde, pregătite pentru acest eveniment.
Ziua se va încheia la Casino Sinaia, unde, începând cu ora 18.00 va avea loc piesa de teatru Central Park West în reprezentaţia Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
“Sinaia de 1 Decembrie este vie şi regală. Vom sărbători, ca de fiecare dată, cu respect faţă de trecut responsabilitate faţă de prezent şi speranţe pentru viitor. Anul acesta programul a fost gândit astfel încât să răspundă unor preferinţe cât mai diversificate. Îi aşteptăm pe localnici, dar şi pe turişti să petreacă în Sinaia Ziua Naţională. Sperăm ca şi anul acesta vremea să fie de partea noastră, cu mult soare şi aer clar şi limpede. Debutul iernii la Sinaia reprezintă poate unul dintre cele mai frumoase momente ale anului. Tocmai de aceea, pentru prima dată, anul acesta de 1 decembrie Telegondola va fi gratuită, nu doar pentru sinăieni, ci pentru toţi cei care vor dori să se plimbe pe munte. Vă aşteptăm! “ a spus Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.
Primăria Oraşului Sinaia mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment: Fanfara Consilului Judeţean Prahova, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani-Sinaia, Colegiul Naţional Militar Dimitrie Cantemir - Breaza, Batalionul 21 Vânători de Munte General Leonard Mociulschi-Predeal, Detaşamentul de Jandarmi-Sinaia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova – Detaşamentul Pompieri Sinaia, Poliţia Staţiunii Sinaia, Centrul Cultural Carmen Sylva, Centrul Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia, S.C. Transport Urban Sinaia, S.C. Sinaia Forever, Şcolilor sinăiene şi hotelurilor New Montana, Rina Sinaia şi Bulevard.