Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova anunţă destructurarea unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin metoda ,,Accidentul”, după ce, marţi, au primit o sesizare privind comiterea unor escrocherii după această schemă deja consacrată. La scurt timp, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism, despre care existau suspiciuni că ar avea legătură cu comiterea acestor infracţiuni. În autoturism au fost depistaţi ca pasageri doi tineri în vârstă de 16, respectiv 19 ani, ambii din judeţul Constanţa. În urma controlului efectuat, în portbagaj, a fost găsită o geantă, în care se aflau mai multe plicuri cu bani (52.850 lei şi peste 5.500 de euro), bijuterii, precum şi înscrisuri. Persoanele depistate au fost conduse la sediul IJP Prahova, unde s-a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei doi bănuiţi – reţinuţi a doua zi - pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, respectiv complicitate la aceeaşi infracţiune în formă continuată.
Cercetările au continuat, însă, iar miercuri s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de un alt tânăr de 20 de ani, din comuna Peştera, judeţul Constanţa, tot pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, faţă de o adolescentă de 17 ani - în calitate de instigator al infracţiunii de înşelăciune, precum şi faţă de un ploieştean de 44 de ani, cu privire la săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului.
"Având în vedere investigaţiile întreprinse, până în prezent s-a stabilit că, în perioada 02-19.12.2017, tinerii depistaţi în autoturism, împreună cu alte persoane, prin declinarea de calităţi mincinoase, ar fi indus în eroare nouă părţi vătămate (doi bărbaţi şi şapte femei), de la care ar fi ridicat sumele de 90.000 lei şi 12.000 euro. Motivul înşelăciunilor comise ar fi fost acela că rude ale acestora ar fi suferit accidente rutiere, motiv pentru care aveau nevoie urgentă de diferite sume de bani. S-a dispus reţinerea şi a celorlalţi trei bănuiţi pentru o perioadă de 24 de ore. Pe numele a 2 persoane, din cele 5 reţinute, au fost emise mandate de arestare preventivă", a anunţat IJP Prahova.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în vederea probării activităţii infracţionale a acestei grupări.
Recomandările Poliţiei, care te pot ajuta să eviţi capcanele escrocilor care folosesc metoda „ACCIDENTUL”:
- Nu daţi crezare unei eventuale poveşti în care vi se solicită bani pentru a vă scăpa pe cineva din cercul dumneavoastră de apropiaţi (fiul/fiica/nepoţi), despre care vi se spune că se face vinovat de producerea unui accident rutier. Pentru a vă convinge, contactaţi-i în cel mai scurt timp. Chiar dacă situaţia poate fi reală, banii dumneavoastră nu îi vor ajuta să scape de răspundere şi nici să achite eventuale cheltuieli medicale (în situaţii de urgenţă, intervenţia medicilor este gratuită);
- Fiţi precauţi în contactul cu necunoscuţii care vă cer informaţii despre vecini sau rude. De asemenea, manifestaţi prudenţă în publicarea de informaţii personale pe platformele de socializare. Acestea pot fi folosite cu succes de către infractori, ajutându-i să inventeze scenarii cât mai credibile;
- Aviz tinerilor: comunicaţi frecvent cu părinţii dumneavoastră, informându-i totodată despre metodele folosite de infractori pentru a înşela persoanele în vârstă;
- Sesizaţi orice asemenea situaţii pe numărul pentru apeluri de urgenţă 112!
Cinci persoane, între care doi minori, reţinute în Prahova, pentru înşelăciuni prin metoda "Accidentul"
22 decembrie 2017
- citeşte totul despre:
- accidentul,
- inselaciune,
- politie,
- infractiuni,
- geanta,
- prahova
(604 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Concert pentru pian pe scena Sălii “Ion Baciu”
(11 noiembrie 2019)
142 vizualizări
Primarul Dobre a avut dreptate...în Ploieşti NU ninge! FOTO!
(23 martie 2018)
1447 vizualizări
Gură de oxigen pentru Bazinul Vega
(30 iulie 2015)
867 vizualizări
Cod galben de vânt puternic şi ninsoare pentru judeţele Buzău, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa
(13 octombrie 2016)
437 vizualizări
Doi dintre românii morţi în Cehia sunt prahoveni!
(23 martie 2018)
1363 vizualizări
Manager nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti
(28 septembrie 2015)
1765 vizualizări
Cum face antreprenorul liberal bani pe trotuarele lui Dobre?
(16 iunie 2018)
1958 vizualizări
Managerul Spitalului Judeţean, suspendat pe durata anchetei
(3 decembrie 2013)
131 vizualizări
Peste 200 de poliţişti prahoveni vor fi cu ochii pe şoferi, în minivacanţă
(15 august 2014)
84 vizualizări
Situaţia incidentelor electorale înregistrate de către poliţie
(3 noiembrie 2014)
96 vizualizări
Bani pentru asigurarea gratuităţii pe TCE! Consilierii PSD-ALDE convoacă şedinţă extraordinară a CL Ploieşti!
(14 iunie 2018)
1223 vizualizări
Copacii în pericol să cadă din cauza zăpezii, risc pe străzile din Sinaia!
(17 martie 2021)
38 vizualizări
Trei bolnavi de coronavirus în stare gravă transferaţi de la Braşov la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti!
(23 aprilie 2020)
3210 vizualizări
FOTO Accident la Bucov. Traficul pe DN1B blocat!
(29 iulie 2021)
1559 vizualizări
690 de milioane de euro atraşi de CJ Prahova pentru modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în 46 de localităţi din judeţ
(3 octombrie 2022)
329 vizualizări
Opt ore fără apă caldă şi căldură, în trei cartiere din Ploieşti
(22 noiembrie 2018)
556 vizualizări
VIDEO/ FOTO Peste 400 de pompieri îl caută pe Iacov, băieţelul luat de viitură pe 31 mai, la Sângeru
(22 iunie 2019)
181 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























