Agenţia Naţională pentru Locuinţe a anunţat că a demarat procedura de contractare a şase locuinţe în oraşul Vălenii de Munte, acestea urmând să fie realizate prin programul “Locuinţe prin credit ipotecar”, în str. Alexandru Donici.
Suprafaţa totală a terenului pe care se vor construi casele va fi de 1.577 mp, autorităţile locale urmând să realizeze, din fonduri proprii, reţelele de utilităţi, drumul de acces, spaţiile verzi şi iluminatul public.
Cele şase locuinţe vor fi realizate pe parcele individuale, cu suprafeţe construite desfăşurate cuprinse între 145,80 şi 164,00 mp fiecare, urmând să aibă un regim de înălţime Parter+Mansardă. Fiecare locuinţă va avea câte 3 camere, dependinţe, curte cu loc de parcare, branşamente cu contorizări individuale la utilităţi.
Terenul aferent locuinţelor este dat în folosinţă cu titlu gratuit ANL de către Consiliul Local Vălenii de Munte pe durata executării caselor, care vor fi realizate în termen de un an de la data emiterii ordinului de începere al lucrărilor. În funcţie de model, preţurile locuinţelor vor fi cuprinse între 60.248 de euro şi 69.568 de euro (TVA inclus).
Solicitanţii de locuinţe ANL trebuie să parcurgă mai multe etape.
Primul pas va fi înscrierea în baza de date a ANL, care se poate face online, accesând link-ul http://www.anl.ro/ro/cerereinscriere/ sau prin completarea şi transmiterea unui formular, obţinut de la oficiile poştale, la sediul ANL din Bd. Unirii nr. 61, bloc F3, sector 3, Bucureşti, cu confirmare de primire.
Apoi, solicitanţii vor completa o cerere pe care o vor transmite la adresa de e-mail [email protected] sau prin poştă, la sediul ANL, prin intermediul căreia îşi vor exprima opţiunea pentru achiziţionarea unei locuinţe în Vălenii de Munte.
Perioada de înscriere a început deja, termenul limită fiind 8 decembrie a.c.
Programul “Locuinţe prin credit ipotecar” se adresează tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani şi care doresc să cumpere o locuinţă construită prin ANL. Pentru a putea achiziţiona o locuinţă prin acest program, solicitantul are nevoie de finanţare, reprezentată de un avans (depus de acesta) şi de un credit ipotecar, contractat de la băncile partenere în program.