„Ştafeta Veteranilor“ va trece prin Ploieşti, duminică, ora 17, iar la Cimitirul Eroilor, din spatele cimitirului Bolovani, va fi predată ştafeta. Un grup de militari pasionaţi de sport, s-au organizat voluntar în grupul Invictus România şi au planificat, o maraton de aproape 700 de kilometri pe distanţa Bucureşti-Carei. Data sosirii la destinaţie este programată pentru 25 octombrie de „Ziua Armatei“.
Ştafeta, constând în două drapele tricolore, pe care va fi brodat mesajul „Sacrificiul impune respect!“, va fi purtată de echipa „Invictus România“ pe o distanţă de 793 de kilometri pe traseul Bucureşti-Ploieşti- Sinaia- Braşov- Făgăraş- Cincu, Sibiu-Alba Iulia- Cluj – Zalău şi Carei, refăcând în mod simbolic traseul parcurs de armata română în campania de eliberare a României şi Transilvaniei, în anul 1944, pentru a ajunge la ceremonia desfăşurată pe 25 octombrie, la Carei, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest, teritoriu ce a fost luat prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
La eveniment vor fi prezenţi colonelul Costel Băboianu, comandantul garnizoanei Ploieşti şi maiorul Patrick Luca, iniţiatorul acestui proiect. Grupul „Invictus România“, alcătuit din aproximativ 50 de militari pasionaţi de sport care au avut iniţiativa organizării „Ştafetei Veteranilor“, are drept scop conştientizarea societăţii civile asupra respectului şi preţuirii care se cuvin veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi ca urmare a participării la acţiuni militare.