Primăria municipiului Ploieşti, prin Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare, anunţă că va începe distribuirea formularelor/declaraţiilor pe propria răspundere în vederea acordării ajutorului de încălzire pentru perioada de iarnă 2014-2015. Procedura de distribuire va formularelor va debuta marţi, 23 septembrie 2014. Pentru a fi evitată aglomeraţia, formularele vor fi distribuite, în prima fază, administratorilor asociaţiilor de proprietari si prin cele 8 centre de distribuţie: sediul Poliţiei Locale Ploieşti; sediul Dalkia, Ploieşti din str. Gh. Doja, nr. 154A; UAP Ploieşti din strada Vasile Milea; Centrele pentru Pensionari din cartierele Mihai Bravu (str. Mihai Bravu, nr. 214, bl. 24 B, parter); Vest (str. Înfrăţirii, bl.67 Bis); Malu Roşu (str. Măgurii); Centru (str. Vasile Lupu, nr. 26) şi 9 Mai (str. Strunga). Programul de lucru cu publicul va fi : marţi - joi: orele 8.30 – 16.30; vineri: între orele 8.30 -14.00. De asemenea, tot din 23 septembrie 2014, formularele/declaraţiile pe propria răspundere necesare acordării ajutoarelor de încălzire pot fi descarcate şi de pe paginile de internet www.asscploiesti.ro sau www.ploiesti.ro.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numerele de telefon: 0244 526 090 (gaze naturale, energie electrică, lemne); 0244 384 742 (energie termică).
Depunerea formularelor/declaraţiilor pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare, se va realiza începând cu data de 1 octombrie 2014, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Ploieşti nr. 346/2013 şi O.G. nr. 27/2013 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.