Suporterii echipei Dinamo Zagreb, cea care va disputa meciul cu Petrolul Ploieşti din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, sunt cunoscuţi ca fiind printre cei mai violenţi din Europa. Meciul care se va disputa joi de la ora 20.15 pe stadionul Ilie Oană ar putea pune probleme serioase organizatorilor şi autorităţilor din Ploieşti. Jandarmii ploieşteni nu afişează nicio îngrijorare faţă de un asemenea fenomen.
Galeria „albastră“ are o istorie veche în astfel de evenimente. Primul incident major s-a petrecut pe 31 mai 1990, pe timpul Iugoslaviei, când suporterii lui Steaua Roşie Belgrad s-au încăierat pe stadionul Maksimir cu cei ai lui Dinamo Zagreb. Atunci peste 60 de persoane au fost rănite, dintre foarte care numeroase au fost înjunghiate.
Incidentele se înmulţesc prin oraşele Europei pe unde Dinamo a avut meciuri, Praga, Milano, Sofia.
Ultimul incident serios la nivel internaţional, produs de fanii croaţi, s-au petrecut la Paris când s-au încăierat cu poliţiştii şi cu suporterii francezi înainte meciul cu Paris Saint Germain pe 6 noiembrie 2012. Atunci, ministrul francez de interne a interzis accesul fanilor croaţi la meciul respectiv. Aproape 200 de ultraşi ai grupării Bad Blue Boys ajunşi în capitala franceză fără bilete au incendiat mai multe străzi. 24 dintre ei au fost reţinuţi.
În România, ultimele incidente produse de ultraşii croaţi s-au petrecut meciul cu FC Timişoara din 2009, când au incendiat intrarea în stadion, au distrus 300 de scaune şi au devastat terasele din centrul vechi al Timişoarei. Atunci 90 de suporteri croaţi au fost reţinuţi şi 47 au fost amendaţi.
Croaţii vin în număr mare la Ploieşti
Suporterii croaţi vin totuşi la Ploieşti după cât se pare, şi nu vin puţini. Potrivit reprezentanţilor clubului Petrolul, oficialii lui Dinamo Zagreb ar fi solicitat 600 de bilete pentru peluza a doua. Însă din informaţiile neoficiale, în Ploieşti şi-ar putea face apariţia peste 700 de suporteri ai lui Dinamo.
Există posibilitatea ca membrii nucleului dur al galeriei –Bad Blue Boys – să nu vină la Ploieşti ca urmare a unui vechi conflict cu preşedintele clubului Zdravko Mamici, căruia i-au cerut în repetate rânduri demisia. Aceştia au mai declarat că nu se vor mai prezenta la meciuri.
Ipoteza este totuşi nesigură mai ales că cei de la BBB 1986 vor ca toate oalele sparte să fie plătite de preşedintele Mamici, numai de l-ar determina să demisioneze de la club. Ca atare, este foarte posibil ca şi „băieţii“ de la BBB să ajungă în oraş.
Jandarmeria: Câţi pot să vină ?
Întrebaţi asupra pregătirii unor măsuri speciale, jandarmii ploieşteni s-au arătat surprinşi de o asemenea întrebare. Aceştia s-au arătat miraţi că un număr atât de mare de fani croaţi ar veni de la aproape 1000 de kilometri. Jandarmii nu au nici cunoştinţă despre felul de manifestări şi incidente cu care sunt obişnuiţi ultraşii lui Dinamo.
Reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti nu se arată alarmaţi de sosirea „unor suporteri“. „Este prematur să discutăm acum despre măsuri speciale pentru acest meci, în primul rând nu ştim dacă vor veni atâţia suporteri croaţi, 600 câţi spuneţi dumneavoastră. Eventual miercuri vom anunţa măsurile pregătite pentru acest meci“, ne-a declarat maiorul Adrian Mitrea, reprezentant al Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti.
Dacă numărul preconizat al suporterilor croaţi s-ar adeveri, numărul jandarmilor ploieşteni şi prahoveni s-ar putea dovedi insuficient pentru asigurarea măsurilor de ordine atât în oraş cât şi în preajma stadionului. Nu este nicio surpriză faptul că pentru croaţi nu este un mare efort financiar pentru a ajunge la Ploieşti, iar aceştia ar putea veni în număr foarte mare. „Meciul“ pentru mulţi dintre ei ar putea începe de la terasele din centrul oraşului cu binecunoscutele spectacole pirotehnice. Este foarte important ca spiritele să nu se încingă şi suporterii ploieşteni să se abţină a răspunde la provocări, pentru că ele nu vor lipsi.