Cei care candidează pentru obţinerea permisului de conducere vor fi obligaţi sa ataşeze, la dosarul de examinare, un nou document privind tipul şi durata reşedinţei în România. Prevederea este cuprinsă într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial, ce a intrat marţi în vigoare.

Ministerului Afacerilor Interne a operat o nouă modificare pentru a pune în practică anumite reglementări europene. Documentul a fost şi publicat în Monitorul Oficial 543, devenind Ordinul MAI 110/2014.

Potrivit actului normativ, candidaţii trebuie să includă un nou act în dosarul de examinare. Este vorba despre o declaraţie pe propria răspundere a candidatului, prin care  acesta declara dacă este cetăţean român, dacă este cetăţean al statelor membre ale UE, al Spaţiului Economic European sau daca este străin, cu drept de şedere temporară sau pe termen lung.

Reprezentanţii MAI explică că prin acest document se creează un mecanism ce întăreşte combaterea traficului cu permise de conducere.

Cei care nu declară adevărul în aceste documente se află sub incidenţa Articolului 326 din Codul Penal, privind falsul în declaraţii, iar pedeapsa este de la 3 luni la 2 ani de închisoare ori amendă.