Peste 1000 de elevi din anul I ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr“ din Câmpina au depus vineri jurământul în cadrul unei ceremonii la care a participat şi ministrul de interne, Gabriel Oprea.
Ministrul i-a felicitat pe elevii anului I, menţionând totodată şi principiile fundamentale pe care trebuie să le respecte un angajat al Ministerului Afacerilor Interne în exercitarea misiunilor.
Toţi cei 1080 de elevi ai anului I de la şcolile de agenţi şi subofiţeri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au depus vineri Jurământul Militar. La ceremonii au fost prezenţi şi alţi reprezentanţi ai conducerii ministerului.