Facebook e blocat în China, iar Google si Amazon sunt acolo prea mici ca sa conteze. Beijingul a ţinut marile companii IT în lesă pentru a-şi creşte propriii campioni, dar iată că au crescut strâmb. Partidul e nemulţumit de aplicaţiile de ştiri - spun oficialii „false"- de jocurile video care „otrăvesc" mintea copiilor, si de platformele de socializare unde ajung poze deocheate. Solutia - bineînţeles, mai mult control.
Statul vrea participaţii la marile companii chineze de IT şi locuri în boardurile lor pentru a se împlica direct în luarea deciziilor. Numai că si un 1% din acesti giganţi a ajuns însă să valoreze câteva miliarde de dolari. Dacă e prea scump, aceştia ar putea avea totuşi bunăvoinţa să doneze acţiunile statului mai ales dacă vor să-şi păstreze licenţele.
Guvernul Chinei vrea mai mult control în industria de IT a ţării. Dacă în alte sectoare a intrat cu bocancii, IT-ul a fost cruţat de mare parte din ingerinţele simţite de celelalte companii. Lucrurile însă se schimbă. Guvernul vrea acţiuni la compania de internet Tencent, la Weibo, Facebook-ul Chinei, şi la Youku Tudou, echivalentul youtube-ului. Cu propriii oameni în board, partidul are un cuvânt de spus asupra politicilor acestor giganţi, a felului în care folosesc datele colectate de pildă, asupra investiţiilor şi a relaţiei cu statul.
Doar ca interesele statului şi ale companiilor nu se aliniază perfect.
Guvernul, prin mai multe entităţi pe care le controlează, a cumpărat deja participaţii la două platforme de ştiri online. Sursele Wall Street Journal arată într-unul din cazuri compania a fost de acord cu vânzarea fiindcă se temea că altfel îi va fi retrasă licenţa de operare. Acum, în consiliul de administraţie urmează să fie numit un oficial al guvernului care va putea influenţa inclusiv politica editorială.
Luna trecută trei dintre cele mai mari platforme de social media din China au fost amendate de autorităţi pentru că ar fi găzduit ştiri false. Li se cere însă împosibilul - Nici Facebook nu a reuşit în America să oprească propagarea lor, dar Beijingul pare să fie în căutarea unor pretexte.
A găsit unul în jocurile video. „Onoarea regilor", cel mai bine vândut joc pe mobil al celor de la Tencent şi, de altfel, cel mai bine vândut joc din lume a fost criticat de oficiali ca fiind „otravitor". Într-un efort aparent concertat, presa de stat a început să spună că jocul provoacă dependenţă în rândul copiilor. Războiul mediatic a coborât acţiunile Tencent cu 4% într-o singură zi. Valoarea sa de piaţă scăzuse cu 14 miliarde de dolari doar din vorbe.
Vorbele statului însă au greutate în China, iar giganţii IT încep să le asculte.
Alibaba, Tencent şi Baidu, Google-ul Chinei, au acceptat să investească aproape 12 miliarde de dolari într-o companie de internet a statului. Separat, Jack Ma, directorul Alibaba, pune acum pe picioare o fundaţie prin care să strângă fonduri din mediul privat pentru eradicarea sărăciei din China. Aici e vorba de alte 15 miliarde de dolari , bani de companii care vor finanţa proiectele în care crede partidul comunist şi mai ales care îi justifică existenţa.
Facebook, blocat în China. Partidul e nemulţumit de pozele deochiate
13 octombrie 2017
(43 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Facebook Messenger adaugă o nouă funcţie
(30 iunie 2017)
263 vizualizări
CERT-RO a anunţat lista sistemelor Windows care ar putea fi afectate de valul de atacuri cibernetice
(14 mai 2017)
264 vizualizări
De ce tastele „F” şi „J” au mici liniuţe care ies în relief
(8 februarie 2017)
198 vizualizări
Ce se va întâmpla cu contul tău de Facebook dacă nu încarci o poză cu faţa ta
(3 decembrie 2017)
670 vizualizări
Facebook va elimina postarile care cer oamenilor like-uri sau distribuiri
(19 decembrie 2017)
594 vizualizări
Samsung a prezentat noul Galaxy Note 8
(24 august 2017)
341 vizualizări
Vulnerabilitatea care permitea oricui să-ţi şteargă pozele pe Facebook
(4 decembrie 2017)
98 vizualizări
Cotidianul Wall Street Journal a fost victima unui atac informatic revendicat pe Twitter
(23 iulie 2014)
47 vizualizări
Facebook ar putea schimba parola cu recunoaşterea facială
(4 octombrie 2017)
111 vizualizări
Cel mai mare târg de tehnologie din istorie: Maşini, frigidere cu ecran, televizoare inteligente
(5 ianuarie 2016)
56 vizualizări
Recenzia cursului QA de la GoIT România: Avantajele alegerii acestui curs
(16 august 2023)
107 vizualizări
SRI: Nivelul de securitate cibernetică în România este insuficient
(9 octombrie 2015)
60 vizualizări
Cum să pari bogat pe internet. Secretul din spatele unor imagini postate pe Instagram
(23 octombrie 2017)
1010 vizualizări
Intel a confirmat noua serie de procesoare Haswell Refresh
(23 martie 2014)
478 vizualizări
Următorul Mozilla Firefox vine din start cu reclame
(14 februarie 2014)
53 vizualizări
Google nu va mai afişa reclame pentru canalele de YouTube care au mai puţin de 10.000 de vizualizări
(7 aprilie 2017)
182 vizualizări
Ştii dacă telefonul tău este ascultat?
(4 ianuarie 2015)
733 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole