Smartphone-ul Galaxy Note 8 a fost prezentat oficial în cadrul unui eveniment care a avut loc miercuri, la New York.
Al doilea şi ultimul vârf de gamă pregătit de Samsung pentru anul în curs are un ecran de tip Infinity Display, la fel ca Galaxy S8. Însă, de data aceasta, Samsung a ales un ecran de 6,3 inch, mai mare chiar şi decât cel al modelului S8 Plus.
Principala noutate, însă, este sistemul foto. Note 8 este primul telefon Samsung dotat cu două camere foto. Una dintre acestea are o apertură f/1.7, iar dea de-a doua are o lentilă de tip tele cu f/2.4 apertură.
Cu un chipset Snapdragon 835 sau Exynos 8895 în funcţie de regiune (în România cel mai probabil va disponibilă varianta cu Exynos) şi 6 GB memorie RAM, noul flagship Samsung va putea rula două aplicaţii în paralel.
Pentru a nu risca eventuale probleme cu bateria, Samsung a optat pentru un acumulator de capacitate redusă faţă de alte modele, de 3.300 mAh. Nu lipseşte suportul pentru încărcarea rapidă, care se va putea face atât prin intermediul conectorului USB-C, cât şi wireless.
Din fericire pentru a o bună parte a utilizatorilor, producătorul coreean a ales să păstreze tradiţionala ieşire audio de 3,5 milimetri, dispozitivul fiind totodată rezistent la apă şi praf conform certificării IP68.
Note 8 va fi livrat cu versiunea 7.1 de Android preinstalată şi include noul asistent virtual al celor de la Samsung, Bixby care, din păcate, nu cunoaşte în acest moment decât limbile engleză şi coreeană.
Cu o memorie internă de 128 GB sau 256 GB şi suport pentru carduri de memorie, noul smartphone Samsung va fi disponibil pentru precomenzi încă din 24 august, urmând să ajungă pe piaţă în a doua jumătate a lunii septembrie.
Samsung nu a făcut public preţul, însă acesta este aşteptat să fie de aproximativ 1.000 de euro.
Samsung a prezentat noul Galaxy Note 8
24 august 2017
- citeşte totul despre:
- smartphone,
- galaxy note8,
- eveniment,
- prezentat,
- oficial,
- new york
(356 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
WhatsApp limitează la 5 numărul destinatarilor unui mesaj, în încercarea de a combate zvonurile
(22 ianuarie 2019)
197 vizualizări
Windows Phone a depăşit popularitatea iPhone-ului, în România
(19 martie 2014)
70 vizualizări
Facebook lansează prima sa aplicaţie de realitate virtuală
(10 martie 2017)
58 vizualizări
iPhone 8: Când va avea loc lansarea celei de-a zecea ediţii a telefoanelor Apple
(6 februarie 2017)
65 vizualizări
Anonymous susţine că a preluat controlul unor conturi de Twitter afiliate grupării Stat Islamic
(11 februarie 2015)
66 vizualizări
Extratereştrii, căutaţi de SETI la frecvenţe neexplorate anterior
(22 decembrie 2023)
197 vizualizări
De ce cazinourile nu trebuie să trişeze?
(14 septembrie 2022)
74 vizualizări
Youtube a împlinit 10 ani. Care este cel mai popular clip, cu 2,2 miliarde de vizualizări
(16 februarie 2015)
202 vizualizări
O ţară întreagă blochează accesul la Facebook timp de o lună
(30 mai 2018)
84 vizualizări
Ţeapa care face ravagii în rândul românilor: nu răspunde la aceste numere
(28 octombrie 2018)
1560 vizualizări
Ghid pentru începători la Poker: Iată ce trebuie să ştii
(22 februarie 2025)
243 vizualizări
Un altfel de telefon de la Apple
(7 ianuarie 2014)
107 vizualizări
Ce telefon au lansat braşovenii de la Allview la Barcelona
(26 februarie 2014)
114 vizualizări
BlackBerry Passport are o rezistenţă fantastică
(5 noiembrie 2014)
152 vizualizări
Facebook lansează o versiune pentru copii a aplicaţiei Messenger
(15 ianuarie 2018)
94 vizualizări
Pinguini pasionaţi de jocuri pe iPad
(16 decembrie 2014)
103 vizualizări
Se vând consolele Sony ca pâinea caldă!
(9 ianuarie 2014)
103 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























