Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov a cerut la DNA încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă a fost refuzat de procurorul de caz, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit acordului de recunoaştere, prevăzut în noul Cod Penal, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

Vâlcov, aflat în arest la domiciliu, s-a prezentat din nou marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari.

De asemenea, conform DNA, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi.

"Produsul infracţional obţinut în urma săvârşirii infracţiunilor faţă de care se efectuează cercetări ( trafic de influenţă şi efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conţinând următoarele: 90.000 dolari,1.323.850 lei,3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR,un tablou inscripţionat JEAN COCTEAU,o pictură pe lemn, inscripţionat AUREL ACASANDREI", arăta DNA într-un comunicat.