Peste 70 de trenuri de călători sunt anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe opt linii sunt restricţii de trafic, iar unele trenuri ajung la destinaţie cu întârzieri, din cauza intervenţiilor pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de pe calea ferată.
Potrivit CFR Călători, circulaţia este în continuare închisă, vineri dimineaţă, pe linia de cale ferată Bucureşti Sud - Olteniţa, gestionată de Transferoviar Grup, personalul Transferoviar Călători intervenind pentru deszăpezire.
Traficul este restricţionat pe opt linii de cale ferată, din cauza sulurilor de zăpadă, iar 72 de trenuri sunt anulate.
Astfel, se circulă cu restricţii pe liniile Broşteni - Slobozia, Buzău - Făurei firul 2, Chiajna - Vîrteju, Chitila - Călineşti, Mărăşeşti - Tecuci-Barbosi, Ploieşti Sud - Broşteni, Urziceni - Făurei - Tecuci şi Vereşti - Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.
Unele trenuri de călători ajung la destinaţie cu întârzieri, din cauza restricţiilor de trafic şi a intervenţiilor pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de cale ferată.
Peste 70 de trenuri de călători anulate şi restricţii de trafic pe opt linii
31 ianuarie 2014
- citeşte totul despre:
- destinatie,
- trenuri,
- restrictionat,
- personalul,
- gestionata,
- deszapezirea,
- liniile,
- ploiesti,
- utilaje,
- urziceni
(37 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trei români au evadat dintr-o închisoare din Italia
(21 februarie 2017)
59 vizualizări
Accidentul feroviar din Germania cauzat de o eroare umană
(10 februarie 2016)
27 vizualizări
Incident aviatic: Un MIG 21 LanceR românesc şi-a pierdut rezervoarele de combustibil
(22 octombrie 2014)
85 vizualizări
MJ: DNA a cerut înscrisuri legate de OUG privind codurile. Considerăm că declanşarea anchetei DNA e o gravă imixtiune în activitatea puterii executive
(2 februarie 2017)
49 vizualizări
Oscar Pistorius, condamnat la cinci ani de închisoare pentru omor din culpă
(21 octombrie 2014)
26 vizualizări
Vremea va fi frumoasă în următoarele trei zile
(26 decembrie 2013)
37 vizualizări
Proşenko a ţinut un discurs în limba română, la Cernăuţi
(26 octombrie 2014)
47 vizualizări
Un imobil părăsit din curtea în care se află sediul PSD Dolj a fost distrus de flăcări
(2 ianuarie 2017)
23 vizualizări
Gara de Nord din Paris a fost evacuată pentru o operaţiune de securitate ce a durat câteva ore
(9 mai 2017)
18 vizualizări
Chinezii din Beijing mai pot vedea apusul doar la televizor
(17 ianuarie 2014)
36 vizualizări
Trei persoane, printre care şi atacatorul, au murit în atacul armat din Jacksonville
(27 august 2018)
43 vizualizări
Nepotul Patriarhului Daniel a fost reţinut pentru trafic de droguri
(29 august 2015)
67 vizualizări
Siameze născute la Maternitatea Braşov
(9 august 2014)
93 vizualizări
Atenţie şoferi! Poliţia lucrează de 1 Mai. Autostrada Soarelui ar putea fi supravegheată din elicopter
(30 aprilie 2015)
20 vizualizări
Puşcăriaşii s-au revoltat şi la Botoşani
(13 iulie 2016)
107 vizualizări
Regimul nord-coreean ameninţă cu “acţiuni fizice” dacă SUA vor amplasa un scut antirachetă în Coreea de Sud
(11 iulie 2016)
55 vizualizări
Statistici îngrijorătoare: De săptămâna viitoare, omenirea va trăi “pe credit”
(4 august 2016)
62 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Joia Mare - tradiţii şi obiceiuri
Publicat la data de 2 mai 2024
-
Ce nu se ştie despe puterile lumânărilor din Joia Mare
Publicat la data de 2 mai 2024
-
Ce semnificaţii are Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului
Publicat la data de 3 mai 2024
-
Ce se sărbătoreşte pe 1 mai şi de ce este această dată Ziua Muncii?
Publicat la data de 1 mai 2024
-
Bancul zilei din data de 1 mai 2020
Publicat la data de 1 mai 2024
-
Maxima zilei - 11 mai 2019
Publicat la data de 1 mai 2024