Rezervoarele suplimentare de combustibil ale unei aeronave MiG-21 LanceR (Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii) s-au desprins de avion, într-o zonă nepopulată, pe timpul executării unui zbor de antrenament. O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene va cerceta cauza producerii incidentului, informează MapN.
„Pe timpul executării unui zbor de antrenament, rezervoarele suplimentare de combustibil ale unei aeronave MiG-21 LanceR (Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii) s-au desprins de avion, într-o zonă nepopulată. O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene cercetează cauza producerii incidentului de zbor“, se arată într-un comunicat emis de către MApN.
Avioanele de vânătoare MIG 21 LanceR ale Forţelor Aeriene au o vechime de peste 50 de ani. Aparatele şi-au depăşit cu mult perioada de uzură şi reprezintă un risc major pentru piloţii militari.