Summitul NATO s-a deschis, joi, la Newport (Marea Britanie) pe fondul tensiunilor cu Rusia, acuzată de agresiune militară în Ucraina, scrie Mediafax. 60 de şefi de stat şi de Guvern discută despre criza ucraineană, dar şi despre alte crize, în special cea creată de gruparea Stat Islamic în Irak şi Siria, a cărei ameninţare este din ce în ce mai presantă. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că un plan pentru un armistiţiu în estul separatist al Ucrainei urmează să fie semnat vineri, la Minsk, şi că NATO îi susţine pe membrii săi care sunt pregătiţi să furnizeze asistenţă militară Ucrainei. „Mâine, la Minsk, urmează să fie semnat un document care prevede etapele implementării unui plan de pace pentru Ucraina. Prevederea-cheie a acestui plan este un armistiţiu“, a declarat Poroşenko.
Grupul de contact, format din reprezentanţi ai Kievului, Moscovei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), va avea o reuniune vineri în capitala belarusă, la care vor participa şi rebelii proruşi din estul Ucrainei.