Dunărea e îngheţată pe kilometri întregi. Mai multe şlepuri şi barje sunt prinse între sloiuri în zona Călăraşi Ostrov. Marinarii lor nu au apă sau mâncare. Supravieţuiesc numai datorită proviziilor care vin cu elicopterele Ministerului de Interne. Nici bacul nu face curse. Spărgătoarele de gheaţă par neputincioase, iar locuitorii de pe mal trăiesc un coşmar.
A fost o misiune dificilă. Elicopterul a fost menţinut la punct fix, pentru ca pompierii să poată coborî la bordul celor două nave.
Cei 8 marinari sunt blocaţi în zona ostrovului Albina, din judeţul Călăraşi. Acolo, pe kilometri întregi, Dunărea e acoperită de un strat de gheaţă de cel puţin 20 de centimetri.
Marinarii nu sunt în pericol şi vor fi, în continuare, aprovizionaţi cu mâncare şi cu apă.
Dunărea e îngheţată cât vezi cu ochii, de mai bine de două săptămâni. În perioada asta, fiecare zi e un chin pentru locuitorii satelor de pe mal. Nici spărgătoarele de gheaţă nu mai pot face drum printre sloiuri.
Maşinile care vor să ajungă la Călăraşi în zona Ostrov trebuie să ocolească 170 de km prin Cernavodă şi apoi să vină pe autostradă.
Dunărea nu a mai fost aşa din 2012, când nu putea fi traversată decât cu piciorul. 15 ambarcaţiuni, bacuri, macarale plutitoare şi nave comerciale au fost prinse atunci între sloiuri.
Provizii transportate cu elicopterul MAI pentru marinarii blocaţi pe Dunăre
29 ianuarie 2017
(37 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alina Bica şi Dorin Cocoş rămân în arest la domiciliu
(5 mai 2015)
35 vizualizări
Un mort şi trei răniţi după ce o autoutilitară s-a ciocnit cu un autoturism de teren
(6 februarie 2017)
42 vizualizări
Rabla pentru electrocasnice. Vouchere de la Guvern pentru schimbarea aparatelor vechi
(26 septembrie 2018)
71 vizualizări
Legendarul cântăreţ de salsa Jose Cheo Feliciano a murit într-un accident de maşină
(18 aprilie 2014)
70 vizualizări
Peste 6,8 milioane de bulgari sunt aşteptaţi să voteze în alegerile parlamentare anticipate, care ar putea să ducă la un nou blocaj la patru luni de la demisia Guvernului Borisov
(26 martie 2017)
32 vizualizări
Poliţiştii prahoveni fac percheziiţii la firme specializate în acordarea de împrumuturi
(16 noiembrie 2015)
79 vizualizări
Posibile RESTRICŢII pentru copiii nevaccinaţi: Înscrierea în creşe, grădiniţe şi şcoli ar putea fi blocată
(22 iunie 2015)
53 vizualizări
Rusia a oprit livrările de gaze către Ucraina
(25 noiembrie 2015)
25 vizualizări
Intersecţia groazei pe Centura de Vest
(22 august 2013)
66 vizualizări
A murit Paul Walker, din Fast&Furious
(1 decembrie 2013)
78 vizualizări
A murit Mircea Ionescu Quintus
(15 septembrie 2017)
164 vizualizări
Marta şi Bela Karoly sunt acuzaţi de o fostă gimnastă că au ignorat un abuz sexual
(28 octombrie 2016)
129 vizualizări
Un avion al companiei Air Asia a fost dat dispărut. 162 de persoane erau la bord
(28 decembrie 2014)
28 vizualizări
Experţii olandezi au reuşit să ajungă în zona prăbuşirii avionului malaysian MH17
(1 august 2014)
38 vizualizări
Acte de caritate impresionante sunt dezvăluite după decesul lui George Michael. Artistul lucra în secret într-un adăpost pentru nevoiaşi
(27 decembrie 2016)
44 vizualizări
Dan Voiculescu cere strămutarea dosarului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti
(3 iulie 2014)
40 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 4,4 în judeţul Buzău
(1 septembrie 2016)
18 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole