Ministerul Sănătăţii propune restricţii pentru copiii nevaccinaţi. Aceştia nu vor putea accede în creşe, grădiniţe sau şcoli. Este vorba, cel mai probabil, despre vaccinurile clasice.

În prezent, Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect de act normativ care va reglementa situaţia imunizărilor în România, având în vedere numeroasele sesizări venite din partea specialiştilor cu privire la scăderea numărului de vaccinări, în urma campaniilor susţinute împotriva imunizării.

Ministerul Sănătăţii vrea să îi oblige pe părinţi să îşi vaccineze copiii, în lipsa adeverinţei care să ateste vaccinarea, micuţii neputând fi înscrişi în mediul de şcolarizare.

Se au în vedere şi amenzi pentru părinţii care nu au aceste avize care să ateste vaccinarea, dar care îşi duc copiii în comunitate.

Proiectul Ministerului Sănătăţii va fi elaborat împreună cu specialiştii în domeniu şi va fi implementat numai după ce va fi supus dezbaterii publice.

Ministerul Sănătăţii atenţionează asupra riscului reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Un exemplu este poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, dar care reapare prin refuzul vaccinării.

Acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării.

DIGI 24