Iranul a instalat sistemele de rachete ruseşti S-300 în zona complexului de purificare a uraniului de la Fordow, relatează Televiziunea de stat iraniană şi agenţia Tasnim.
"Prioritatea noastră este protejarea instalaţiilor nucleare în orice circumstanţe", a declarat generalul Farzad Esmaili, comandantul Gardienilor Revoluţiei.
Televiziunea publică iraniană a prezentat în premieră imagini cu sistemele de rachetă S300-PMU2, achiziţionate din Rusia.
În cadrul acordului nuclear cu Grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania), Iranul a anunţat suspendarea activităţilor de îmbogăţire a uraniului în complexul subteran de la Fordow, situat la sud de Teheran.
Rusia a livrat Iranului recent sisteme de rachete antiaeriene S-300.