La sfârşitul acestei săptămâni, vremea va fi deosebit de caldă, în toată ţara, iar în Banat şi Oltenia, va fi caniculă, cu valori ce vor urca până la 37 de grade, posibil mai mult în Lunca Dunării.
Meteorologii au emis vineri o informare despre această situaţie pentru a se preveni cazurile de îmbolnăvire, mai ales că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Aşadar, sâmbătă, vor fi 33 -37 de grade în Banat, Crişana şi Oltenia, între 29 -36 de grade în Muntenia, 27 -31 de grade pe Litoral, 25 -31 de grade în Moldova, 29 -32 de grade în nordul ţării.
Duminică, se menţin cam la aceleaşi valori, iar luni scad foarte puţin, 1-2 grade şi se menţine canicula în vestul şi sudul ţării.
Nu este exclus ca meteorologii să emită noi avertizări privind starea vremii, în funcţie de evoluţia temperaturilor.