Supranumit şi “Marea din Bucegi“, Lacul Bolboci se numără printre cele mai spectaculoase atracţii naturale din întreaga zonă a Munţilor Bucegi. Înconjurat de peisaje pitoreşti, dominate de masive muntoase, foarte bine împădurite, lacul s-a format în spatele unui baraj situat la o altitudine de 1.438 metri, Barajul Bolboci.

 Barajul se înfăţişează impunător, măsurând aproximativ 55 metri înălţime şi adăpostind în spatele său o întindere de apă ce înglobează în jur de 18 milioane de metri cubi.

 Lacul Bolboci este situat la graniţa dintre judeţele Dâmboviţa şi Prahova, între Cheile Tătarului şi Cheile Zănoagei, la 8 km de Sinaia şi 70 km de Târgovişte. Se află în aria geografică protejată a Parcului Natural Bucegi, fiind format pe cursul Râului Ialomiţa.

Lacul Bolboci este un lac artificial, unul dintre puţinele ce au baraj natural, din pământ şi piatră.Acesta pare rupt din poveste, fiind locul ideal pentru petrecerea timpului liber în mijlocul arborilor seculari şi a aerului ozonat. Amplasat într-un loc de o rară frumuseţe şi nu foarte cunoscut, în inima munţilor, cu ape reci chiar şi vara, lacul a reuşit să-şi păstreze autenticitatea.

Deşi este un lac artificial, implicarea antropică nu a adus nici cea mai mică daună acestui minunat colţ de natură.

Amplasată chiar în inima munţilor, întinderea de apă încântă ochii turiştilor, reprezentând un loc deosebit, un spaţiu în care frumuseţea şi puritatea naturii nu au fost deloc ştirbite de influenţa umană.

Lacul este  înconjurat de pǎduri de conifere care freamătă la fiecare adiere a vântului. Dincolo de aceastǎ lume a veşnicilor verzi, se zǎresc mândriile Bucegilor, crestele de peste 2.000 m care parcǎ închid aceastǎ lume a nuanţelor între pereţii lor de piatrǎ.

Accesul în zonă se poate face cu mijloace auto, pe DN 71, dinspre Târgovişte până la Moroeni şi apoi pe drumul forestier ce urcă dinspre Sinaia pe la Dichiu şi prin Cheile Zănoagei sau pe diverse trasee turistice marcate.

Lacul Bolboci reprezintǎ un important nod turistic din care pot porni atât trasee montane marcate, cât şi auto, spre atracţiile principale ale munţilor Bucegi, dintre care amintim: Lacul Scropoasa, zona Peştera-Padina, Peştera Ialomicioarei, Cabana Babele, Cheile Zănoagei.

Pe malul lacului se găseşte Cabana Bolboci, ce dispune de aproximativ 60 de locuri de cazare. Cabana a fost construitǎ între anii 1926 – 1928, în timpul exploatǎrilor pǎdurilor de brazi din Valea Ialomiţei.

Acest colţ de naturǎ trebuie admirat şi cel mai important, respectat, pentru ca viitoarele generaţii sǎ se poatǎ bucura de tot ce ne bucurǎm şi noi astǎzi. La urma urmei, aceasta este esenţa turismului durabil, respectând normele dezvoltǎrii durabile.