Sute de mii de locuitori din Ploieşti, Câmpina şi alte localităţi din Prahova au, de luni, aghiasmă la robinet, după ce preoţii au sfinţit apa de la Barajul Paltinu, situat pe Valea râului Doftana. Tradiţia durează de mai bine de 18 ani, scrie Mediafax.ro
La iniţiativa conducerii Sistemului Hidrotehnic Paltinu-Voila, preoţii au sfinţit, luni, apa care ajunge la robinetele a mii de prahoveni, aceasta fiind o tradiţie de 18 ani.
Slujba de sfinţire a apei a fost făcută la Uzina de apă a Barajului Paltinu.
Preotul care a oficiat slujba de sfinţire a apei care ajunge la robinetele din casele a mii de prahoveni a declarat că această apă este “tămăduitoare şi aduce binecuvântare atât sufletului, cât şi trupului”.
“Am făcut o sfeştanie pentru sfinţirea Apei cele Mari şi aici, de unde toate localităţile folosesc apa, pentru a fi sfinţită şi pentru a le aduce curăţire de păcate, vindecări de boli, să le aducă binecuvântare şi sfinţire în casele tuturor care folosesc această apă de la acest sistem, Paltinu. Această apă este tămăduitoare şi aduce binecuvântare atât sufletului, cât şi trupului”, a declarat preotul Gheorghe Şopaltă.
Acesta a mai precizat că la robinete va curge agheasmă până pe 14 ianuarie.
Angajaţii Barajului spun că tradiţia sfinţirii apei la Baraj este veche de 18 ani.
SURSA şi FOTO Mediafax
Aghiazmă la robinet, la Câmpina şi Ploieşti
9 ianuarie 2018
(700 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Locurile de munca vacante in Ploieşti la data de 27 iunie 2014
(27 iunie 2014)
608 vizualizări
Trei turişti din Dâmboviţa s-au întâlnit cu ursul, pe traseul Jepii Mari
(17 august 2018)
57 vizualizări
"Alege oaia", ajunge la Ploieşti!
(8 noiembrie 2017)
577 vizualizări
Medicii din Judeţean adună fonduri pentru echipamente! Iniţiativa doctorilor Carmen Ionică şi Mihai Albu!
(29 martie 2020)
799 vizualizări
Furtunile şi ploile au lăsat peste 5000 de gospodării din Prahova fără energie electrică
(13 decembrie 2021)
38 vizualizări
Cod galben de caniculă, urmat de cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 14 judeţe
(5 iulie 2022)
161 vizualizări
Un tânăr de 28 de ani a murit într-un incendiu violent la Proviţa de Jos
(14 ianuarie 2020)
127 vizualizări
SPLCEP Ploiesti si-a modificat programul de lucru pentru a rezolva operativ solicitările privind eliberarea documentelor de identitate şi de stare civilă în perioada premergătoare scrutinului
(18 septembrie 2020)
91 vizualizări
Traficul feroviar pe magistrala Ploieşti-Braşov, reluat în condiţii normale
(23 februarie 2018)
425 vizualizări
Gazonul de pe Ilie Oana intra in reparatii!
(26 septembrie 2015)
542 vizualizări
Salarii frumuşele pentru angajaţii Consiliului Judeţean Prahova
(26 iulie 2017)
465 vizualizări
INCREDIBIL Ploieşti:Copil în vârstă de 9 ani, în stop cardio-respirator la şcoală!
(16 februarie 2021)
143 vizualizări
Peste 2.400 de candidaţi pentru admiterea la Şcoala de Poliţie de la Câmpina
(10 septembrie 2014)
366 vizualizări
VIDEO Graţiela Gavrilescu despre problema termoficării: „Primarul este un PLÂNGĂCIOS. Îi cer să-şi de demisia!”
(15 martie 2019)
179 vizualizări
Primarul Dobre a căzut în dizgraţia propriului partid ! Au defectat doi consilieri liberali la Ploieşti ?
(1 august 2019)
447 vizualizări
Sindicaliştii din transporturi ameninţă cu greva generală
(5 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
184 vizualizări
Verificări făcute de DNA la Primăria Ploieşti !
(18 februarie 2021)
449 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Ce semnificaţie are Învierea Domnului
Publicat la data de 5 mai 2024
-
Joia Mare - tradiţii şi obiceiuri
Publicat la data de 2 mai 2024
-
Ce nu se ştie despe puterile lumânărilor din Joia Mare
Publicat la data de 2 mai 2024
-
Ce semnificaţii are Vinerea Mare, ziua răstignirii Mântuitorului
Publicat la data de 3 mai 2024
-
Ce se sărbătoreşte pe 1 mai şi de ce este această dată Ziua Muncii?
Publicat la data de 1 mai 2024
-
Bancul zilei din data de 1 mai 2020
Publicat la data de 1 mai 2024
-
Maxima zilei - 11 mai 2019
Publicat la data de 1 mai 2024
-
Fotbalul pe teren sintetic - 5 avantaje ale ghetelor potrivite pentru această suprafaţă
Publicat la data de 6 mai 2024