Un tânăr din Ploieşti a reclamat la Poliţie că pe numele său a fost înfiinţat un cont fals de Facebook în care este prezentat ca fiind ”călăuză” pentru jocul ”Balena Albastră” şi care îi prezintă inclusiv numărul de telefon mobil, el solicitând autorităţilor să facă cercetări pentru a stabili cine s-a folosit de numele său pentru a crea respectiva pagină.
”În decursul zilei de azi am depus plângere atât penaă cât şi o plângere pentru defăimare si furt de identitate cat si calomnie, plângerea a fost pusa unde trebuie”, este anunţul postat pe Facebook de Bogdan Mădălin Ghiţă, un tânăr din Ploieşti pe numele căruia a fost înfiinţat un cont pe reţeaua de socializare în care acesta este prezentat drept organizator în România al jocului ”Balena Albastră”.
Surse judiciare au declarat, luni, pentru News.ro că la Poliţie a fost primită o sesizare în care tânărul reclamă faptul că i-a fost furată identitatea, a fost făcut public numărul său de telefon şi a fost contactat fie de tineri care vor să participe la joc, fie de persoane care dezaprobă acest joc. În plângere tânărul susţine că acel cont de Facebook nu este al său şi cere autorităţilor să îl identifice pe cel care s-a folosit de identitatea sa.
Bogdan Mădălin Ghiţă este unul dintre tinerii care s-au implicat în mobilizarea pe reţelele de socializare pentru protestele antiguvernamentale care au avut loc în luna februarie în Ploieşti şi la care au participat până la 8.000 de persoane timp de mai mule seri la rând.
"Balena Albastră” este un joc online lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.
În urmă cu mai multe zile, trei tineri din Chişinău au murit după ce s-au aruncat în gol. Doi dintre ei, în vârstă de 15 şi 16 ani, au sărit de pe o clădire cu 18 etaje, iar autorităţile ar fi găsit dovezi pe paginile lor de socializare că ar fi participat la jocul ”Balena Albastră”, potrivit Unimedia. Cel de-al treilea tânăr s-a aruncat de pe o clădire cu 14 etaje.
Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la a se arunca de pe acoperişuri.
Vineri, cinci elevi de la o şcoală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spun că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, în timp ce surse din Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, afirmă că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii.
Plângere la Poliţie a unui ploieştean, după ce pe numele său a fost creat un cont de Facebook în care e ”călăuză” pentru ”Balena Albastră”
21 martie 2017
(310 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Noul sens giratoriu recent amenajat pe DN 1, în nordul Ploieştiului, va suferi modificări
(6 iulie 2019)
493 vizualizări
Spitalul promisiunilor deşarte
(25 martie 2017 - Cristina IANCU)
550 vizualizări
Chinezii vor să construiască locuinţe la Ploieşti
(17 noiembrie 2014)
448 vizualizări
CCR a identificat 25 de articole neconstituţionale în proiectul de modificare a Legii Fundamentale
(16 februarie 2014)
82 vizualizări
Parcare nouă pe strada Gheorghe Doja
(12 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
188 vizualizări
Trei cadre medicale de la spitalul SanConfind prezintă simptome de coronavirus! Punctul de vedere al clinicii!
(1 aprilie 2020)
415 vizualizări
DNA Ploieşti a pus sechestru pe averea lui Vasile Blaga
(1 noiembrie 2016)
372 vizualizări
Poliţia şi Jandarmeria nu vor ajunge pe mâna primarilor
(19 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
233 vizualizări
Pasarelă metalică, prăbuşită peste calea ferată la Gara de Vest Ploieşti!Trafic feroviar blocat FOTO
(21 februarie 2018)
2267 vizualizări
Pasajul Mărăşeşti este gata! 1 iunie aduce un cadou ploieştenilor!
(31 mai 2017)
1711 vizualizări
Accident rutier în Ploieşti. Cinci victime vor ajunge la spital
(12 ianuarie 2017)
365 vizualizări
FOTO Imagini de la locul accidentului de la Nistoreşti în care 5 persoane au decedat!
(18 mai 2021)
691 vizualizări
Accident în pădure la Păuleşti. Două autoturisme implicate
(25 martie 2018)
741 vizualizări
Accident rutier pe DN1 B, la intersecţia spre Ceptura. Rănit transportat cu elicopterul SMURD
(2 martie 2019)
120 vizualizări
Scandalos: Guvernul Ponta va mări impozitul pe clădiri la valoarea pieţei
(27 iulie 2014)
123 vizualizări
Aglomeraţie în trafic, se circulă în coloană pe DN 1, DN 6 şi pe Autostrada A1
(18 decembrie 2016)
658 vizualizări
Încă un bărbat a fost omorât de gripă în Prahova! 23 de victime, în judeţ, 107 la nivel naţional!
(11 februarie 2019)
224 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole