Cei de la Apple sunt recunoscuţi pentru faptul că nu dezvăluie niciun secret până în ziua lansării unui gadget. De asemenea, fac tot posibilul să nu „transpire” nicio informaţie înainte de prezentarea oficială.
Zilele acestea, site-urile de tehnologie de peste Ocean spun că au intrat în posesia unui comunicat de presă pe care l-ar fi dat o compania colaboratoare a Apple, care deţine una dintre fabiricile ce produce gadgeturile companiei americane.
Potrivit Geeky-Gadgets.com, Foxconn ar fi confirmat faptul că se ocupă de producţia a două smartphone-uri Apple - iPhone de 5,5 inci şi iPhone de 4,7 inci.
Săptămâna trecută, au apărut nişte fotografii în care se presupune că ar apărea noul iPhone 6. Cei care au postat fotografiile spun că e vorba de o machetă pentru producătorii de accesorii.
Între timp a apărut chiar şi un filmuleţ în care macheta respectivă este comparată cu modelele anterioare iPhone şi cu unele smartphone-uri de top precum Galaxy S5, HTC One M8, Motorola Moto X sau Sony Xperia Z2.
Noul smartphone Apple ar putea să fie lansat în luna septembrie a acestui an. De asemenea, se vehiculează că la aceeaşi lansare ar putea fi prezentat şi un ceas inteligent. Printre altele, acest smartwatch ar putea fi capabil să controleze electrocasnicele şi va veni în două versiuni - una pentru bărbaţi şi alta pentru femei.