Google a plătit o amendă de 1 milion de euro în Italia, după ce autorităţile au decis că automobilele Street View care filmează pe drumurile din ţară nu sunt suficient de bine diferenţiate, încălcând dreptul la viaţă privată al trecătorilor prinşi din întâmplare în imagini, potrivit Bloomberg.

Este cea mai mare amendă plătită de Google în numeroasele dispute cu autorităţile din statele Uniunii Europene privind respectarea intimităţii cetăţenilor.

Compania a mai fost amendată după ce s-a constatat că maşinile Street View adunau date şi interceptau comunicaţii personale de pe reţelele wireless nerestricţionate ale locuitorilor. Google avea la finele anului trecut rezerve de 60 miliarde de dolari.

Compania a luat deja măsuri pentru ca maşinile Street View care circulă în Italia să fie mai vizibile pentru trecători, iar locuitorii să fie informaţi când cartierul lor va fi vizitat de astfel de autoturisme, potrivit autorităţilor italiene.

Google a mai fost amendată în Spania, Franţa şi Germania în legătură cu nereguli privind maşinile Street View. Uniunea Europeană vrea să consolideze prerogativele autorităţilor naţionale pentru a putea impune amenzi mai puţin simbolice împotriva unor companii de mărimea Google în cazul încălcării drepturilor legate de viaţa privată. Reformele propuse ar putea introduce amenzi de până la 100 milioane euro, sau chiar 5% din cifra anuală de vânzări la nivel global.