Playstation 4 ajunge în Japonia. Mult aşteptata consolă de jocuri video este pusă în vânzare în magazinele din Tokyo, dar şi în alte oraşe din arhipelag.

Noua consolă este o platformă multimedia, însoţită de jocuri noi de ultimă generaţie. Mii de fani o aşteaptă cu nerabdare, mai ales că Sony a creat jocuri dedicate exclusiv pieţei nipone.Lansată în noiembrie anul trecut, consola Playstation 4 s-a vândut deja în peste cinci milioane de exemplare, în întreaga lume.