Creşterea valorii amenzilor rutierea avut ca efect, printre altele, stimularea vânzărilor de sisteme „mâini libere”, preţul mediu al unui astfel de produs, casca Bluetooth, fiind sub cuantumul amenzii minime pentru şoferii care vorbesc la telefon în timp ce conduc, de 290 de lei.
Valoarea amenzilor a fost majorată ca urmare a creşterii valorii salariului minim pe economie de la 1 februarie 2017, precizează un counicat al furnizorului de echipamente telecom, soluţii de comunicare mobilă si accesorii ABN Systems.
„Creşterea din primul trimestru ne-a luat un pic prin surprindere pentru că ne-a depăşit toate prognozele în care am ţinut cont de factori economici, raţionali, precum creşterea puterii de cumpărare şi a încrederii, respectiv promoţiile de marketing. Modificarea salariului minim pe economie a produs o reacţie în lanţ care a atins inclusiv segemntul accesoriilor telecom”, a declarat George Barbu, director comercial ABN Systems.
ABN Systems a vândut în primul trimestru al anului 38.000 de sisteme mâini libere, în creştere cu aproximativ 70% faţă de T1 2016, iar valoarea acestora a depăşit jumătate de milion de euro.ABN Systems International este furnizor de echipamente telecom, soluţii de comunicare mobilă si accesorii, cu venituri de 17,5 milioane de euro în 2016 (respectiv 9,6 milioane euro în 2015 şi 8,5 milioane euro în 2014). Compania fondată în 2002 are în prezent peste 50 de angajaţi.
Creşterea valorii amenzilor a determinat creşterea cu 72% a vânzărilor de kituri „mâini libere”
26 mai 2017
(56 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
HONOR Magic 5 Pro: Dispozitivul tău go-to pentru muncă şi joacă
(3 mai 2023)
174 vizualizări
Facebook introduce criptarea totală a mesajelor şi pe aplicaţia Messenger
(10 iulie 2016)
308 vizualizări
Sony propune două camere foto pentru telefoane
(9 septembrie 2013)
80 vizualizări
Yahoo va anunţa săptămâna această o scurgere masivă de informaţii
(26 septembrie 2016)
64 vizualizări
Facebook plăteşte utilizatorii care participă la realizarea unor studii
(27 noiembrie 2019)
48 vizualizări
BlackBerry prezintă ultimul telefon produs de propria divizie hardware
(5 ianuarie 2017)
71 vizualizări
Facebook va investi peste 3 miliarde de dolari în tehnologii de realitate virtuală
(18 ianuarie 2017)
40 vizualizări
Joc educativ pentru cei care vor să trăiască sănătos
(27 mai 2015)
369 vizualizări
Google vrea să restricţioneze campaniile electorale prin intermediul produselor sale
(21 noiembrie 2019)
59 vizualizări
Vulnerabilitatea care permitea oricui să-ţi şteargă pozele pe Facebook
(4 decembrie 2017)
114 vizualizări
270 de milioane de profiluri Facebook sunt false
(10 noiembrie 2017)
451 vizualizări
Schimbările de la WhatsApp pe care nu le ştiu utilizatorii. Ce funcţii secrete există
(17 mai 2021)
154 vizualizări
Primele probleme la iPhone 8. De ce se crapă telefoanele
(10 octombrie 2017)
724 vizualizări
Google i-a pedepsit aspru pe cei care au revândut telefoane Pixel la suprapreţ
(19 noiembrie 2016)
97 vizualizări
Versiunea test a Windows 10 poate fi descărcată gratuit de la sfârşitul lunii iulie
(3 iulie 2015)
48 vizualizări
România pe locul şase din 20 de ţări, într-un top privind viteza de conectare la Internet
(29 ianuarie 2014)
158 vizualizări
Cercetătorii sunt aproape de a construi computerul care gândeşte ca oamenii
(14 decembrie 2015)
681 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























