Mai mult de jumătate (57%) dintre terminalele inteligente Samsung Galaxy Note 7 din Europa au fost deja schimbate de către utilizatori de la debutul programului global de înlocuire, demarat de compania sud-coreeană, după ce au fost semnalate o serie de probleme din cauza supraîncălzirii bateriilor, a anunţat Samsung Electronics, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, de la startul programului, 90% dintre utilizatorii Galaxy Note7 din Europa au ales înlocuirea smartphone-ului cu un alt Note 7, şi doar 3% au optat pentru un alt model Samsung Galaxy.
Compania estimează că programul de înlocuire se va finaliza cu succes până la începutul lunii octombrie, potrivit Agerpres.
Însă publicaţia britanică The Telegraph a scris, marţi, că telefoanele care înlocuiesc modelul Samsung Galaxy Note 7 se pot încălzi şi pot avea şi ele de suferit din cauza bateriilor, potrivit reclamaţiilor unor clienţi, ceea ce alimentează îngrijorările cu privire la soluţia găsită de companie în privinţa telefoanelor cu probleme.
Unii utilizatori au reclamat faptul că modelul înlocuitor de Note 7, pe care Samsung l-a pus la dispoziţia clienţilor în timpul procesului de rechemare desfăşurat la nivel mondial şi început luna trecută, îşi pierde repede energia, chiar şi atunci când se încarcă, şi devine neaşteptat de fierbinte.
Compania a anunţat că a primit astfel de plângeri de la consumatori din Coreea de Sud. Nu se cunoaşte deocamdată câte aparate sunt afectate sau dacă astfel de probleme au apărut şi în alte ţări, menţionează The Telegraph.
Vânzările modelului Note 7 vor reîncepe în Europa, la 28 octombrie, potrivit Daily Express.
În data de 2 septembrie, compania sud-coreeană a oprit voluntar vânzările şi livrările Galaxy Note 7, după ce o investigaţie a arătat o problemă izolată la bateriile provenite de la un anumit furnizor.