Piaţa telefoanelor inteligente şi-a atins limitele, iar acum giganţii IT caută noi produse care să le alimenteze creşterea afacerilor. Au început să se uite spre industria auto şi spre aşa-numitul internet al lucrurilor, dispozitive interconectate menite să le uşureze viaţa utilizatorilor. Însă industria tehnologică nu are încă o direcţie clară, iar furnizorii de componente pentru telefoane sunt primii afectaţim scrie Digi 24.
În cei 9 ani care au trecut de când a fost lansat primul iPhone, industria telefoanelor inteligente a ajuns la afaceri de 423 de miliarde de dolari. Însă, creşterea susţinută a vânzarilor a ajuns la final. În primul trimestru al acestui an, vânzările mondiale de telefoane inteligente au scăzut pentru prima oară de la apariţia acestui segment, după cum arată datele companiei de cercetare Strategy Analytics.
Bloomberg scrie că smartphone-urile ar putea avea soarta calculatoarelor, ale căror vânzări au fost lovite tocmai de popularitatea dispozitivelor mobile. Însă giganţii IT nu au găsit deocamdată gadgetul care să preia ştafeta de la telefonalele inteligente. Apple, care a raportat în primul trimestru prima scădere a afacerilor din ultimii 13 ani, încearcă să scoată cât mai mulţi bani din servicii precum cel de stocare a fişierelor în cloud şi cel de distribuţie a muzicii. Dar, cum aceste platforme aduc doar 12% din veniturile companiei, Apple se concentreză şi pe nişe noi, cum ar fi cea a sistemelor informatice pentru automobile.
Compania ar putea lansa la un moment dat o maşină electrică proprie, însă acest plan rămâne unul îndepărtat. Samsung caută de asemenea domenii noi, chiar dacă vânzările telefonului Glaxy S7 au fost bune până acum. Compania sud-coreeană a început să investească în dispozitive de realitate virtuală şi în internetul lucrurilor.
Însă plafonarea pieţei telefoanelor inteligente îi loveşte cel mai mult pe furnizorii de componente. Sony a raportat o pierdere trimestrială din cauza cererii mici de senzori de imagine folosiţi pe smartphone-uri. Iar Sharp se numară printre furnizorii asiatici care s-au plâns de curând de o scădere a cererii de componente pentru telefoanele inteligente.
Însă furnizorii de piese pentru telefoane îşi vor putea adapta în afacerile pentru viitoarele electronice. Cei de la Strategy Analytics estimează că în 2020 vor funcţiona 5 miliarde de drone, electrocasnice inteligente şi alte aparate interconectate care împreună formează internetul lucrurilor. Însă compania de cercetare avertizează că multe dintre aceste dispozitive vor fi mult mai ieftine decât telefoanele inteligente şi vor avea o durată de viaţă mai mare. Ceea ce ar putea însemna încasări mai mici atât pentru giganţii care îşi pun numele pe aceste electronice cât şi pentru firmele care le furnizează piesele de sub carcasă.