Grupul aerospaţial american Lockheed Martin a câştigat un contract de cercetare pe lângă NASA pentru a lucra la conceperea unui avion de transport pentru pasageri supersonic silenţios, potrivit AFP, care citează un comunicat emis luni de Agenţia spaţială americană.

Pentru lucrările preliminare ale acestui proiect, Lockheed Martin va primi aproximativ 20 de milioane de dolari pentru 17 luni.

Acest contract este "un prim pas spre o posibilă revenire a avioanelor supersonice pentru pasageri, dar mai silenţioase şi mai economice", precizează NASA, referindu-se la Concorde, supersonicul franco-britanic, care era zgomotos şi scump, şi al cărui ultim zbor a avut loc în 2003.

"NASA lucrează dur pentru a dezvolta avioanele de transport mai ecologice, mai sigure şi mai silenţioase, capabile să zboare mai repede", a declarat directorul Agenţiei spaţiale, Charles Bolden, dezvăluind acest proiect pe aeroportul Ronald Reagan din Washington.

În domeniul aviaţiei, NASA îşi propune ca în următorii 10 ani să reducă consumul de carburant, emisiile de gaze poluante şi zgomotul, cu inovaţii în conceperea avioanelor, care se îndepărtează de formele convenţionale.

Echipa condusă de Lockheed Martin cuprinde mai multe firme subcontractante, între care GE Aviation şi Tri Models Inc.

Odată ce studiile de fezabilitate vor fi efectuate sub supervizarea NASA, aceasta va cere întreprinderilor să propună proiecte pentru a construi un aparat experimental care să poată fi pilotat şi capabil să zboare cu viteze supersonice.

Potrivit NASA, acest avion experimental ar putea zbura în anul 2020.

AGERPRES