Societatea SpaceX a reuşit să realizeze decolarea unei rachete Falcon 9, care a plasat 11 sateliţi pe orbita Terra, şi apoi să readucă în premieră prima treaptă a rachetei la sol, relatează marţi agenţiile internaţionale de presă.

Racheta a decolat la ora locală 20.29 (01.29 GMT marţi) la Cape Canaveral în Florida. După câteva minute de ascensiune, prima treaptă a rachetei, cea care asigură propulsia la decolare, s-a detaşat şi a început să cadă spre Pământ în timp ce a doua treaptă a continuat să transporte sateliţii spre orbita Terrei.

Cu ajutorul unor motoare care i-au încetinit căderea, prima treaptă a aterizat fără probleme la 11 minute de la decolare, în poziţie verticală, după cum s-a putut vedea în imaginile difuzate în direct de societatea multimiliardarului Elon Musk.

Cea de a doua treaptă a rachetei a reuşit în minutele următoare să lanseze după cum era prevăzut cei 11 sateliţi ai societăţii de telecomunicaţii Orbcomm aflaţi la bord pe orbita Terrei.

Recuperarea primei trepte a rachetei sale Falcon 9 va permite SpaceX să facă economii substanţiale pe viitor. Compania a încercat în mai multe rânduri, până acum fără succes, să realizeze aterizarea secţiunii purtătoare pe o platformă oceanică.

Este primul zbor al unei rachete SpaceX după explozia unei rachete Falcon 9 la 28 iunie la puţin timp după decolarea de la Cape Canaveral.

Racheta Falcon 9 care a zburat luni este o versiune cu 30% mai puternică, ceea ce ar trebui să amelioreze controlul primei trepte la revenirea în mare viteză în atmosferă. Miza financiară este enormă, comentează AFP. Recuperarea curentă a primei trepte pentru reutilizare ar permite reducerea puternică a costului lansărilor pe orbită.

AGERPRES