Dezgheţarea permafrostului, solul îngheţat de milenii din zonele septentrionale ale planetei, ameninţă ecosistemul şi societăţile nordice, de la infrastructură la diferitele specii de plante şi animale, dar şi stabilitatea munţilor, conform unui nou studiu, transmite AFP.
Permafrostul reprezintă aproximativ 25% din suprafaţa de teren a emisferei nordice (23 de milioane de kilometri pătraţi), din Canada şi Alaska până în Siberia, dar şi în Groenlanda, Scandinavia, Mongolia şi nordul Chinei.
Straturile de permafrost sunt fie mai subţiri, fie au o grosime de mai multe sute de metri, prezentând microlentile de gheaţă sau mase groase de gheaţă pură.
Schimbările climatice se manifestă însă de două ori mai rapid la latitudinile nordice decât în celelalte zone ale globului, iar "permafrostul se topeşte aproape peste tot", a declarat pentru AFP geograful Antoni Lewkowicz, de la Universitatea din Ottawa, preşedintele Asociaţiei internaţionale pentru permafrost (IPA).
Ritmul acestui dezgheţ al subsolului este însă dificil de detectat, variind în funcţie de regiune. Accelerat de precipitaţii şi de activităţile antropice, fenomenul de dezgheţ al permafrostului va continua probabil timp de decenii.
Deja efectele acestui dezgheţ se fac resimţite: prăbuşiri ale solului după topirea peliculelor de gheaţă de dedesubt, alunecări de teren, drumuri de macadam devenite instabile. La Salluit, la nord de Québec, spre exemplu, cazarma pompierilor s-a scufundat în pământ.
În teritoriul canadian Yukon, autostrada Alaska, pe ultimii săi 100 de kilometri, se dezintegrează, iar autorităţile încearcă repararea sa cu costuri ridicate, conform lui Lewkowicz, care studiază permafrostul de mai bine de 40 de ani.
Dezgheţarea permafrostului accelerează şi procesul de eroziune a coastelor.
În Alaska, topirea gheţii din acest tip de sol pe care-l credeam etern "destabilizează o suprafaţă de pământ pe care locuiesc 100.000 de oameni, ameninţând case şi afectând elemente de infrastructură de transport şi energetică", remarca preşedintele american Barack Obama în luna septembrie, cu ocazia unei vizite în cel mai nordic stat american.
Acest fenomen ameninţă să afecteze şi ecosistemele boreale, în special pe cele acvatice, fie că este vorba de lacuri sau râuri, apa începând să se infiltreze în solul dezgheţat. Alunecările de teren şi surpările masive produse pe platoul Peel (nord-vestul Canadei) au modificat deja chimia apelor râurilor locale.
Nici arborii nu scapă neafectaţi, topirea permafrostului ducând la producerea efectului de "pădure beată".
Chiar şi la latitudini mai joase dezgheţul permafrostului de la altitudini înalte ameninţă munţii: în Alpi, fragilizarea aşa-numitului "ciment de gheaţă" provoacă de mai bine de 20 de ani surpări în serie, iar anul în curs a fost unul record pentru aceste fenomene.
"Nu trebuie să ne gândim că munţii sunt nişte structuri extraordinar de solide. Deseori, munţii nu sunt decât un conglomerat eterogen de stânci şi roci a căror stabilitate este dată de prezenţa gheţii", a explicat şi Ludovic Ravanel, om de ştiinţă din cadrul Centrului naţional francez de cercetare ştiinţifică (Centre national de la recherche scientifique — CNRS). "Dacă vom topi cimentul munţilor, versanţi întregi pot deveni instabili", a avertizat el.
AGERPRES
