Persoanele care suferă de deficienţe motorii şi nu pot folosi tastatura sau comenzile vocale vor putea comunica în mediul virtual prin intermediul unui implant cerebral. În cadrul unui experiment al Universităţii din Stanford, a fost testat BrainGate2 (un sistem neuronal foarte performant) împreună cu o aplicaţie de scriere.

Astfel, viteza obţinută de un pacient care suferea de paralizie completă a fost de 6 cuvinte pe minut, un ritm destul de rapid pentru cineva care se foloseşte doar de puterea minţii pentru a scrie un mesaj pe ecranul unui computer.

Această tehnologie se va dovedi extrem utilă mai ales pentru cei care şi-au pierdut exerciţiul vorbirii. Deşi e un drum lung până când vom putea scrie o carte cu ajutorul gândurilor, această probabilitate nu pare să mai fie science fiction.