Furnicile bionice create în imprimante 3D vor conduce fabricile viitorului. Inginerii germane pregătesc lansarea furnicilor din plastic, mari cât o mână, dar cu un design ce le apropie de cele ce le dau numele, la cel mai mare târg industrial care va avea loc luna viitoare, potrivit Newsweek. Târgul va avea loc la Hannovra.
Furnicile (ANT – eng. furnică – Autonomous Networking Technologies) se comport la fel ca în coloniile adevărate de furnici. Au la cap camera video care comunică cu celelalte camere montate pe surorile lor. Au şase picioare care le permit să apuce şi să transporte obiecte mici.
Compania a mai creat şi altele din neamul insectelor tehnologice, fluturi roboţi, de 32 de grame.
Furnicile au 13,5 cm şi merg pe baterii cu litiu care pot fi încărcate direct la albine, la un fel de staţie de încărcare.
Fluturii sunt ceva mai mari, au 50 de cm cu aripile întinse şi îşi pot coordona direcţia de zbor printr-o serie de camere cu infraroşu care pot detecta mişcările roboţilor şi trimite informaţia la un computer central, asemenea unui creier. Fluturii pot avea aceeaşi întrebuinţare ca dronele care filmează.
Fauna industrială a inginerilor germani nu se opreşte aici: au mai făcut pinguini care folosesc sonare 3D pentru a naviga prin apă şi canguri bionici care pot imita săriturile spectaculoase ale celor adevăraţi.
Insectele industriale fac parte din Bionic Learning Network a companiei Festo care se foloseşte de modele din natură pentru a crea maşini şi echipamente industriale cu utilitate industrială.