Compania franceza CMN (Construction Mecaniques de Normandie) a expus un nou concept de corveta stealth cu ocazia Exponaval, expoziţie desfăşurată la Paris în aceste zile.

Conceptul C Sword 90 este o corvetă cu pronunţate caracteristici stealth şi face parte dintr-un pachete de trei noi proiecte prezentate de compania franceză, concepte care au în vedere nave „multi-mission“, perfect adaptate atat pentru misiuni în largul marii cât şi în apropierea litoralului.

C Sword 90 face parte dintr-un nou curent de design naval, atât din punctul de vedere al corpului navei cât şi al suprastructurii, Sword-ul semănând puţin cu Zumwaltul american, ca soluţie aleasă pentru arhitectură cu prova înalta şi dreaptă, în timp ce turelele din cele două borduri dau navei o alură similara cu navele de linie din Primul Război Mondial.

Nava este foarte compactă dar permite totuşi instalarea unei game largi de armament şi senzori, corveta putând fi folosită atât în misiuni de luptă cât pentru culegerea de informaţii.

Nava va dispune de un radar de tip PESA de generaţie nouă, nespecificat încă, care va consta din patru antene plate montate pe e un dom special, asemănător cu ceea ce au realizat britanici pe distrugătoarele lor Type 45.

Pe lângă o capacitate de luptă AA şi anti-navă semnificativă, C90 Sword va dispune şi de posibilitatea de a desfăşura misiuni în ajutorul trupelor speciale, în acest sens având la bord spaţiu pentru doua ambarcaţiuni de tip RHIB de 11 metri, plus elicopter ambarcat.

Cu o viteza de croaziera de 12Nd nava dispune de o autonomie de 7000 km, iar dacă este nevoie poate dezvolta până la 28Nd.

La nivel de armament, Sword are în dotare un tun rapid calibrul 57 sau 76mm, plus două turele telecomandate, câte una în fiecare bord, care pot dispune de tunuri automate de 20 sau 30mm, opt lansatoare pentru rachete Exocet MM 40, plus un pachete de 16 rachete AA/anti-navă plasate într-un siloz vertical.

Nava dispune şi de spaţiu dedicat războiului anti-submarin, cu un sonar fix montat sub linia de plutire şi două sonare tractate, plus două lansatoare triple de torpile.

Sursa: Rumaniamilitary.ro