Vestea asta ar fi trebuit să fie, poate, cea mai bună veste pe care să o primească fanii Petrolului în această perioadă. Este foarte bine că Albin a semnat, pentru că este cel mai valoros jucător al Petrolului, dar eu m-aş fi bucurat dacă nu ar fi avut, aşa cum a anunţat clubul Petrolul, o clauză de eliberare în cazul unei oferte avantajoase pentru el. Adică nu pentru club? Doar pentru Albin? Dacă, de exemplu, după 10 etape din campionatul viitor, Albin primeşte o ofertă de la Getafe, de exemplu, care îi oferă un salariu de 1 000 000 de euro pe an, ce face Petrolul? Îl pierde gratis? Sper, totuşi, că niciun oficial ploieştean nu ar fi putut semna o prelungire a contractului cu Albin cu o astfel de clauză, şi că nu ar fi riscat să piardă gratis un astfel de fotbalist. Pentru că, dacă e aşa, e grav. Ar însemna doar că Albin joacă la Petrolul doar până îi va oferi o echipă un contract mai mare. 

Dar, deocamdată să luăm informaţia ca atare şi să apreciem faptul că, măcar în acest moment, uruguayanul a dorit să continue la Petrolul. Şi asta chiar contează! Pentru că Albin este în acest moment cel mai bun străin din fotbalul românesc.