Ne-a bătut Turcia! Aşa, şi unde e surpriza! Doar suporterii de rezultat consideră rezultatul ăsta ca unul nefiresc. Bine, nu doar genul acesta de suporteri, ci şi Mircea Rădulescu, omul care m-a făcut, după meci, să îmi dau seama că am avut dreptate când m-am speriat că unul ca el poate fi şeful Şcolii de antrenori din România.
Auzi la el: Eu nu am crezut poveştile alea că adversarul va fi mai puternic, pentru că la cât de bine a jucat România cu Ungaria, eram convins că putem câştiga şi azi. Treceţi peste amărăciunea rezultatului şi analizaţi la rece. Adică tu, marele om de fotbal nu ştiai că Turcia este mai bună decât Ungaria şi nu ştiai nici măcar faptul că România a bătut o naţională a Ungariei care s-a prezentat penibil, la Bucureşti? Nu, nene, cu Ungaria nu trebuie văzut că a jucat România bine, ci că au fost ungurii praf!
În fine, Piţi a văzut şi el meciul cam la fel, deşi el a avut măcar curajul să recunoască faptul că Turcia este de alt calibru. În rest, l-a titularizat pe Tănase, fără nicio logică, doar că dăduse goluri adormiţilor de unguri, l-a scos la pauză pe Marica pentru că era obosit, şi l-a făcut pe Pintilii responsabil cu construcţia. Dar l-a menţinut pe Bogdan Stancu tot meciul. Iar pe Grozav, care îi adusese trei puncte la Istanbul, l-a lăsat acasă. Vorba aia, l-a chemat când nu merita, nu putea să-l mai cheme acum, când se apucase să dea goluri! Mutări de antrenor, nene, nu glumă. Că au fost două ocazii bălmăjite tot meciul, pentru noi, iar turcii au avut patru situaţii clare de gol nici nu mai contează. Pentru că în afară de ocaziile alea, turcii au băgat-o şi de două ori în aţe!
Dacă nu ai aflat, Piţi, şi Terim e antrenor! Bine, din păcate pentru tine, de fapt doar el este! Hai, că la sfârşit ţi-a revenit graiul: Mai avem şanse, dar e clar că nu putem două meciuri în patru zile! Du-te, nene, cu replica asta! Ai mai amânat şi etapa de campionat, tocmai ca să nu invoci scuza asta şi tot ai făcut-o! Ai dreptate şi tu, totuşi: Ce o vrea fotbalul ăsta de la tine? Că Vica vrea pensie alimentară, măcar asta ştim sigur!
Piţi, să nu te laşi! Spune-o şi pe aia că Brazilia e departe şi sunt prea multe crime acolo. Doar te gândeşti la siguranţa jucătorilor, nu? Stai acum cu mâna întinsă la Olanda şi mai ai şi tupeul să spui că mai ai două meciuri, din care unul uşor! România mai are de jucat cu Andorra, în deplasare şi cu Estonia , acasă. Care e ăla greu pentru tine, că pentru un antrenor al unei echipe care vrea la mondiale, ambele sunt uşoare!
Vai de semiluna ta!