Forul fotbalistic mondial a înştiinţat, vineri, Federaţia Română de Fotbal cu privire la decizia de a suspenda sancţiunea aplicată clubului Pandurii Târgu Jiu, informează FRF, relatează News.ro.

 

La 22 mai 2019, Comitetul Executiv FRF, luând act de informarea FIFA privind sancţionarea clubului CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu cu 9 puncte, a votat aplicarea sancţiunii în situaţia în care, până la data de 30 mai 2019 inclusiv, FRF nu primeşte o informare din partea FIFA cu privire la retragerea solicitării de a se aplica sancţiunile respective.

 

Vineri, FIFA a trimis spre FRF o solicitare privind suspendarea acestei sancţiuni, fără a menţiona termene sau date legate de durata acestei suspendări.

 

FIFA a sancţionat clubul Pandurii din cauza datoriilor către foştii fotbalişti ai echipei Gordan Bunoza şi Nikola Vasiljevici, aflaţi sub contract la data de 19.10.2016, când gruparea din Târgu Jiu a intrat în procedura insolvenţei.