Comitetul Executiv al FRF a aprobat în unanimitate ca ACS Petrolul 52 Ploieşti să poată participa în competiţiile interne sub denumirea de Petrolul Ploieşti, anunţă siteul Federaţiei Române de Fotbal.

De asemenea, Comitetul Executiv al FRF a aprobat decizia Comitetului de Urgenţă din 3 august, care aduce unele modificări ROAF, între care se numără aceea de obligare a cluburilor din Liga I de a folosi doi jucători sub 21 de ani, eligibili pentru echipa naţională. Această măsură a fost criticată vehement de FCSB, care, prin vocea lui Gigi Becali, a anunţat că o va ataca la TAS.

"Începând din sezonul 2019 – 2020, echipele din Liga 1 trebuie să folosească doi jucători U21 formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională a României ca jucători titulari şi să utilizeze efectiv, pe toată durata jocurilor un jucător U21 format la nivel naţional, eligibil pentru echipa naţională a României", se arată la articolul respectiv din ROAF.