Absenţa singurului fotbalist din lotul Petrolului care chiar este ataşat de echipa asta, Laurenţiu Marinescu, se simte din ce în ce mai mult în jocul ploieştenilor.
La ultimul meci jucat de Petrolul în campionat, cu Astra, Petrolul a fost ca şi inexistentă pe teren în primele 30 de minute. Fără De lucas, în centrul terenului, Lucescu a apelat la cuplul Hoban – Romario. Dacă Hoban a mai încercat câte ceva, Romario a fost slab, dincolo de faptul că nu a ajutat cu nimic echipa pe faza de construcţie fiind, mai mereu, poziţionat greşit. În condiţiile în care Seto şi Laban, la Astra, au jucat exact, diferenţa s-a făcut de la sine.
Abia după ce Teixeira a fost trecut la centrul terenului şi, mai ales, după ieşirea lui Romario, Petrolul a legat mai bine jocul. Adică în ultimele 10 minute, când a pus cu adevărat presiune, a avut un penalty neacordat, a avut o ocazie rarisimă, a lui Priso şi a reuşit să egaleze prin Hoban.
Toate aceste aspecte, adunate, scot în evidenţă nevoia unui jucător capabil să rupă ritmul, capabil să dribleze, să verticalizeze. Iar Marinescu este un astfel de jucător. Din păcate, Laurenţiu va mai avea nevoie de două – trei săptămâni, pentru a reveni pe teren, fără să rişte o nouă accidentare. Cel puţin aşa a spus Răzvan Lucescu după meciul cu Astra.
Cu Marinescu şi Albin în echipă, Petrolul poate avea o altă faţă, în special pe faza ofensivă, capitol la care formaţia ploieşteană suferă evident. Chiar dacă asta ar însemna trecerea lui Zicu pe banca de rezerve, oricât de mult l-ar simpatiza actualul antrenor al Petrolului.
Primul meci în care Petrolul va putea să conteze, simultan, pe Marinescu şi pe Albin, va fi unul în care echipa va ajunge mai uşor în situaţii de finalizare.
Mai devreme sau mai târziu, Marinescu va reveni în echipă. Şi atunci va fi interesant de văzut dacă Lucescu îi va da banderola, pentru că el a declarat, la prezentarea lui ca antrenor, că Mutu va fi căpitan. Asta după ce, înainte să plece, Cosmin Contra anunţa că atunci când va reveni pe teren, Marinescu va deveni căpitan, aşa cum este normal.