Diego Armando Maradona a fost înmormântat în noaptea de joi spre vineri, într-un cimitir de la marginea capitalei argentiniene, acolo unde sunt şi mormintele părinţilor săi.

 

A fost dorinţa familiei ca marele fotbalist să fie înmormântat atât de repede.

 

Zeci de mii de oameni au venit ca să îi aducă un ultim omagiu lui Maradona, l-au petrecut pe ultimul drum şi chiar au intrat în conflict cu forţele de ordine, prezente în număr foarte mare pe străzile din Buenos Aires.

 

Era trecut de ora 18 în Buenos Aires, când Diego Maradona a plecat pe ultimul drum. Cortegiul funerar şi-a făcut cu greu loc printre miile de fani veniţi să-şi ia rămas bun de la idolul lor.

 

Puţini dintre ei au apucat să treacă prin faţa catafalcului, înainte să vină vestea că Maradona va fi înmormântat chiar joi seară. Înăuntrul şi în afara reşedinţei prezidenţiale, atmosfera a avut solemnitatea unor funeralii naţionale, dar şi spiritul rebel al tribunelor unui stadion.

 

Zeci de mii de oameni s-au înşiruit de-a lungul traseului, lung de câteva zeci de kilometri, parcurs în goană mare de coloana oficială. Argentinienii au inundat străzile pentru a-l saluta şi aclama pe marele Maradona. Unii dintre ei au alergat până i-au lăsat puterile în urma convoiului. Alţii l-au urmărit cu motocicletele sau cu autoturismele, în ciuda numărului mare de forţe de ordine care au încercat să păstreze, atât cât era posibil, un dram de ordine.

 

Ca să-i ţină în frâu pe fanii îndureraţi, autorităţile au trimis pe străzile capitalei Buenos Aires peste o mie de poliţişti şi jandarmi. Au avut loc incidente şi înainte şi după ce convoiul funerar a plecat spre cimitirul aflat în celălalt capăt al oraşului.

 

Familia lui Maradona a fost cea care a insistat ca marele fotbalist să fie înmormântat la doar o zi de la moartea sa, deşi iniţial se vehicula ideea că sicriul lui Diego va rămâne la reşedinţa prezidenţială pe tot parcursul celor trei zile de doliu naţional. Maradona a ajuns, într-un final, la cimitirul Bella Vista, acolo unde sunt înmormântaţi şi părinţii săi. Şi aici, dispozitivul de securitate a fost unul impresionant. Ceremonia s-a desfăşurat însă în linişte, departe de ochii fanilor, doar familia apropiată şi câţiva prieteni au fost de faţă.

 

În acest timp, în Piaţa Mayo, acolo unde fanii s-au strâns şi în urmă cu 34 de ani, când Argentina a câştigat Cupa Mondială, forţele de ordine au intervenit în forţă, ca să-i împrăştie pe oamenii îndureraţi, care ar fi vrut să participe la funeralii.

 

Unii cu lacrimi în ochi, alţii mai puternici, dar la fel de îndureraţi, argentinienii au plecat în cele din urmă spre case, în linişte, sau scandând numele zeului lor pentru ultima dată..

 

Fan: „Diego va rămâne mereu în inimile argentinienilor, Diego nu a murit.”

Fan: „Sunt foarte tristă, foarte tristă. Pentru tot. A murit sufletul întregului popor.”

Fan: „Mulţumim, Maradona! Iubire eternă în inimile tuturor argentinienilor!”

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro