Soţii Adrian şi Simona Pop au reuşit o premieră în scrima românească, după ce sportiva legitimată la CSA Steaua a cucerit Cupa României la spadă individual şi pe echipe, iar sportivul care evoluează pentru CSU Satu Mare a câştigat trofeul la spadă individual, vineri, 2 octombrie, la Constanţa, informează Federaţia Română de Scrimă.
În finală, Adrian Pop a dispus cu 12-7 cu Alexandru Nyisztor Csaki (CSU Târgu Mureş).
Locul trei a fost ocupat de către Otto Tardi (CSU Târgu Mureş), care l-a învins în finala mică pe Bogdan Negraia (CS Farul Constanţa), cu scorul de 15-12.
Simona Pop a câştigat în 2015 titlul naţional şi Cupa României la spadă, atât la individual, cât şi la echipe.
Adrian Pop a câştigat anul acesta titlul naţional la echipe, medalia de argint la naţionale, la individual, şi Cupa României la individual, sâmbătă urmând să lupte pentru Cupa României pe echipe cu CSM Satu Mare. Pe 6 octombrie, Simona şi Adrian vor serba trei ani de la căsătorie, precizează site-ul oficial al federaţiei de specialitate.
”Joi, înainte de concursul lui, şi după ce luasem eu cupa, am vorbit că ar fi cazul să câştigăm amândoi în acelaşi an aceeaşi competiţie. Din a treia încercare ne-a ieşit. Anul trecut am pierdut eu finala în Cupă, în primăvară a cedat el în finala campionatului naţional, iar acum am reuşit. M-a sunat imediat după concurs. Era foarte fericit. Cred că e mai mult bucuros pentru că am făcut ‘dubla’ decât pentru cupă în sine”, a spus Simona Pop.
”E cel mai important lucru pentru noi. E un sentiment superb să câştigăm amândoi, în acelaşi an, aceeaşi competiţie. Am avut câteva tentative până acum, toate eşuate, dar într-un final ne-am sincronizat”, a completat Adrian Pop.